23.9 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieReguli noi, incepand de la 1 octombrie, pentru TOTI ROMANII care au...

Reguli noi, incepand de la 1 octombrie, pentru TOTI ROMANII care au aragaz!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Începând cu data de 1 octombrie, intră în vigoare ordinul ANRE privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale. Distribuitorii de gaze vor avea mai multe obligaţii faţă de consumatori şi vor plăti despăgubiri în cazul în care nu le onorează.

Consumatorii de gaze naturale vor avea dreptul la despăgubiri în cazul în care nu vor fi informaţi despre sistarea furnizării de gaze, despre scăderea presiunii şi în cazul în care firma de distribuţie refuză să răspundă la sesizări sau la reclamaţii. Acestea sunt doar câteva dintre prevederile noului standard de performanţă pentru distribuţia gazelor natural, anunta economica.net.

Iată, în detaliu, situaţiile în care operatorul sistemului de distribuţie (OSD) trebuie să informeze consumatorul, şi despăgubirile pe care trebuie să le plătească în cazul în care nu o face

Oprirea sau limitarea neplanificată a distribuţiei gazului

(1) Atunci când prestarea serviciului de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale este limitată şi/sau întreruptă neplanificat, OSD are obligaţia de a notifica utilizatorii SD (sistemul de distribuţie), în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 12 ore de la momentul limitării/întreruperii, cu privire la motivul limitării/întreruperii, data şi ora preconizată pentru reluarea prestării serviciului.

(2) În situaţia în care nu este posibilă reluarea prestării serviciului de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale la data şi ora comunicate iniţial, OSD are obligaţia să notifice utilizatorii SD, la expirarea fiecărei perioade consecutive de 12 ore de la informarea iniţială, asupra evoluţiei situaţiei, inclusiv asupra oricărei modificări a datei şi a orei preconizate pentru reluarea prestării serviciului.

(3) În cazul în care limitarea şi/sau întreruperea neplanificată a prestării serviciului de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale afectează un număr mai mic de 100 de utilizatori SD, obligaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se consideră îndeplinite prin lipirea de afişe la limita de proprietate a acestora.

(4) Pentru situaţiile în care limitarea şi/sau întreruperea neplanificată a prestării serviciului de distribuţie şi de sistem al gazelor naturale afectează un număr mai mare de 100 de utilizatori SD, OSD are obligaţia să efectueze notificările prevăzute la alin. (1) şi (2), prin anunţuri publice realizate prin intermediul mass-mediei.

Pentru nerespectarea obligaţiei în termenele prevăzute la alin. (1) şi/sau alin. (2), OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:

a) o sumă fixă în valoare de 100 lei;

b) suplimentar, 2 lei pentru fiecare oră de întârziere, începând cu a 13-a oră de la momentul limitării/întreruperii neplanificate prevăzute la alin. (1) şi/sau de la informarea iniţială, prevăzută la alin. (2).

Încheierea contractului

La cererea scrisă a oricărei persoane fizice sau juridice, care îndeplineşte condiţiile încheierii unui contract de distribuţie a gazelor naturale, OSD are obligaţia să transmită acesteia documentul în cauză, în vederea semnării; termenul pentru transmiterea contractului este de maximum 10 zile de la data înregistrării cererii şi/sau a documentaţiei complete, prevăzută în Contractul-cadru de distribuţie a gazelor naturale.

Pentru nerespectarea termenului OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:

a) o sumă fixă în valoare de 20 lei;

b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 11-a zi de la data înregistrării cererii şi/sau a documentaţiei complete, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.

Reducerea presiunii la gaze

(1) OSD are obligaţia să asigure utilizatorilor livrarea cantităţilor de gaze naturale, în punctele de predare-preluare comercială, la presiunea prevăzută în avizul tehnic deracordare şi/sau în contractul de distribuţie a gazelor naturale.

(2) OSD are obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile oricărui utilizator SD, cu privire la nerespectarea valorii presiunii gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora.

(3) OSD are obligaţia să verifice la faţa locului presiunea gazelor naturale, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei.

(4) OSD are obligaţia să notifice utilizatorul SD, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei, cu privire la data, ora şi locul unde urmează să se efectueze verificarea prevăzută la alin. (3).

Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (2) OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:

a) o sumă fixă în valoare de 20 lei;

b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.

Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (3) OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:

a) o sumă fixă în valoare de 20 lei;

b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, începând cu a 6-a zi lucrătoare de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile lucrătoare de întârziere.

Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (4) OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:

a)  o sumă fixă în valoare de 20 lei;

b)  suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, începând cu a 4-a zi lucrătoare de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile lucrătoare de întârziere.

Gaze inferioare calitativ

(1)  OSD are obligaţia de a răspunde la sesizările/reclamaţiile scrise ale utilizatorilor SD, cu privire la calitatea gazelor naturale, în termen de maximum 15 zile de la data înregistrării acestora.

 Pentru nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) OSD are obligaţia să plătească solicitantului următoarele compensaţii:

a) o sumă fixă în valoare de 20 lei;

b) suplimentar, 5 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu a 16-a zi de la data înregistrării sesizării/reclamaţiei, dar nu mai mult de 60 de zile de întârziere.

 Citeste mai multe pe economica.net.

Ultimele stiri