Nu este prima oara cand apar astfel de amenintari, insa rusii par din ce in ce mai furiosi.
Armata rusă este preocupată de instalarea sistemelor NATO antirachetă în România, Polonia şi în alte ţări europene, urmând să ia măsuri pentru contracararea acestor ameninţări, afirmă colonelul Oleg Puşni, directorul Institutului de cercetare al Ministerului rus al Apărării, citat de Mediafax.
„Aceste rachete ar urma să fie instalate în Polonia şi România înainte de anul 2018. Observăm că Statele Unite creează noi sisteme antirachetă. Da, credem că vor apărea noi sisteme de tip SM-3 care vor fi o ameninţare pentru Rusia. Testele efectuate anul acesta cu sisteme SM-3 au generat preocupare”, a declarat Puşni, potrivit agenţiei Sputnik.
Citeste si:
Putin a semnat decretul! Rusia isi FACE ARMATA noua, de MERCENARI!
Rusia ameninta FATIS Romania, daca SUA aduce tancuri la noi in tara!
Potrivit oficialului militar rus, Statele Unite ar intenţiona să modernizeze aproximativ 50 de nave militare pentru a le folosi la extinderea sistemului antibalistic.
„Până în anul 2020, ne aşteptăm ca 48-49 de nave militare americane să fie modernizate, pentru a fi folosite la sistemul antibalistic. Americanii au anunţat clar aceste planuri”, a subliniat Puşni.
„Vom lua măsuri tehnice adecvate împotriva acestor ameninţări. Suntem convinşi că putem găsi un răspuns adecvat”, a adăugat oficialul rus.