Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este sărbătorit, în fiecare an, pe 23 aprilie. El este considerat unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin-ortodox. În tradiția populara Sfântul Gheorghe este cunoscut sub numele de Sân-George. Este considerat a fi un zeu al vegetației, protector al naturii înverzite, al vitelor și al oilor. 

În spiritualitatea populara, intre Sân-George și Sâmedru (Sfântul Dumitru) exista o înțelegere cosmica. Se spune că atunci când broaștele canta pentru prima oara, Sân-George ia cheile de la Sâmedru pentru a deschide drumul naturii spre viață.

În dimineața zilei de Sân-George, capul familiei, întotdeauna un bărbat, așază la stâlpii porților și ai caselor, la ferestrele și ușile caselor și grajdurilor, în grădini și pe mormintele din cimitire ramuri verzi. Astfel, se credea că oamenii, vitele și semănaturile erau protejate de forțele malefice.

Ramurile verzi erau păstrate peste an pentru a fi folosite drept leacuri împotrivă bolilor. Ele erau puse și în hrana animalelor, în credință că acestea vor fi protejate de puterea duhurilor rele.

În ajunul zilei de Sân-George, fetele de măritat credeau că își pot vedea ursitul daca priveau, în aceasta noapte, într-o cofa plina cu apa. Exista și obiceiul că în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele să pună în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coronițe, pentru a observa care fecior vă călca peste ele.

Daca flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coronițe, fetele credeau că în acel an se vor căsători. Brazdele și coronițele erau păstrate peste an, pentru a se face cu ele farmece de dragoste sau pentru a fi folosite că remediu în ameliorarea diferitelor boli. Tot în dimineața zilei de 23 aprilie, fetele mergeau pe furiș în pădure pentru a culege mătrăgună și năvalnic. Aceste plante erau puse în pod sau sub streașină, în credință că ele le vor aduce pețitori bogați. Flăcăii căutau în dimineața zilei de 23 aprilie, iarba fiarelor, planta miraculoasa ce putea să sfărâme lacătele.

În ajunul sărbătorii, tinerii mergeau într-o dumbrava cu o cofa cu apa neîncepută. Vasul era ascuns într-un loc doar de el știut. La răsăritul soarelui fiecare privea în cofa cu apa. Daca în vas se afla un fir de iarba, credeau că se vor căsători cu fata iubita. Dimpotrivă, daca în apa se afla o floare uscata, era semn că tânărul nu se vă însură în acel an, iar daca găseau pământ, se credea că feciorul vă muri în curând.

Femeile căsătorite mergeau în pădure și culegeau plante doar de ele știute (mulgătoare, untul vacii), pe care le adăugau în hrana animalelor, în credință că vacile vor da mult lapte și de buna calitate. Nimeni nu avea voie să doarmă în aceasta zi deoarece se credea că acel care încalcă interdicția, avea să fie somnoros întregul an.

Urzicatul era un alt obicei practicat de Sân-George. Exista convingerea că prin urzicat ei vor fi mai ageri, mai harnici și mai sănătoși de-a lungul întregii veri care urma să înceapă. Dintre toate obiceiurile enumerate, în comunitățile sătești contemporane se mai păstrează doar obiceiul împodobirii stâlpilor de la poarta cu ramuri verzi.