Iulian Enache a descoperit în luna septembrie 2013 cel mai mare tezaur monetar de argint de pe teritoriul României. Ce a urmat apoi este rusions pentru statul roman.
Tezaurul descoperit de Iulian Enache, pe un câmp din comuna Goleşti (judeţul Vâlcea), cântăreşte 54,7 kilograme şi numără nu mai puţin de 47.295 de bani de argint, toate monedele fiind bătute în prima jumătate a secolului al XV-lea.
Potrivit directorului Muzeului Naţional de Istorie, în urmă cu aproximativ 600 de ani, cel care deţinea o astfel de comoară ar fi putut angaja o armată ori şi-ar fi permis să cumpere câteva zeci de sate în Ţara Românească.
Tânărul care şi-a cumpărat detector de metale pentru a găsi meteoriţi a dat întâmplător peste comoară pe un câmp din comuna vâlceană Goleşti. Iulian Enache nu a stat pe gânduri şi a anunţat imediat autorităţile despre descoperirea monedelor de argint, iar la începutul lunii septembrie 2013 tezaurul a ajuns în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României.
Tot atunci, Iulian Enache a fost premiat de Victor Ponta, prim-ministrul României, cu suma de 45 000 de lei.
„E adevărat, mi s-a înmânat un premiu atunci, dar mi s-a spus că voi primi recompensa. Termenul de 18 luni de la data predării, termen prevăzut de lege pentru acordarea recompensei, a expirat în data de 4 martie 2015. Timp de 18 luni nu i-am deranjat, doar în februarie i-am rugat să-mi comunice măcar numărul de monede”, a declarat vâlceanul pentru Adevarul.
Cât priveşte recompensa, i s-a spus că, din cauza supraaglomerăririi de la Muzeul Naţional de Istorie, nu s-a făcut evaluarea, iar fiecare piesă trebuie să fie supusă expertizei unui evaluator acreditat de Ministerul Culturii.