Intra in contact cu noi

Dosar

Studiile confirma: Romania este tara copiilor SUPRADOTATI! 1 din 4 copii romani are IQ-ul peste 130!

Publicat cu

pe

România este o țară a copiilor supradotați arată statisticile Institutului de Studii şi Cercetări Avansate Giftel Educatio. Astfel, țara noastră se află peste media mondială, unul din patru copii are coeficientul de inteligenţă de peste 130, din păcate însă, puţini dintre aceştia au şi şansa unei educaţii care să le valorifice potenţialul.

Copiii supradotaţi şi talentaţi sunt acei copii capabili de performanţe ridicate, care demonstreazǎ achiziţii şi/sau abilitǎţi potenţiale, precum: capacitate intelectuală generală, aptitudine academică specifică, gândire creativă sau productivă, capacitate de lider, arte vizuale şi reprezentative, capacitate psihomotorie.

Preocuparea pentru identificarea copiilor supradotaţi este, în primul rând, la nivelul familiei. Nu este prea uşor să identifici un nivel de inteligenţă peste medie, fără instrumente adecvate şi mai ales, din perspectiva părintelui, pentru care cel mic este mereu deosebit şi special, scrie adevarul.ro

Potrivit medicului Valentin Boldea, “indicat este ca de la o vârstă fragedă, cel mic să fie înscris în diverse activităţi. Chiar de la doi ani poate fi inclus în colectivităţi, în diverse cluburi, unde se poate face o selecţie. IQ-ul este cel care va stabili dacă din punct de vedere al inteligenţei cel mic este peste medie.

Reclama

 

Citeste si:

FOTO – O romanca din Pascani a CUCERIT Italia cu frumusetea ei extraordinara! ”Cum de a câştigat ea? E româncă!”
Ne MANDRIM cu ea! O romanca este cea mai buna TANARA JURISTA din Europa!


Atenţie însă – mai nou nu se mai discută că un IQ mare aduce automat succesul, ci şi o pondere importantă de coeficient emoţional. Acesta asigură adaptabilitatea celui mic, în diverse situaţii. Din păcate, mai ales în România, aceşti copii se pierd din cauza faptului că părinţii nu le testează din timp capacităţile fizice şi intelectuale.”

Reclama

“Există teste psihologice pe care le pot face de la 2 ani şi care pot să determine personalitatea copilului supradotat. Unii au personalitate de lider, alţii sunt colerici, alţii sunt mai delăsători. Toate aceste caracteristici pot fi orientate către un domeniu sau altul. Aşa poţi observa dacă e migălos în lucruri practice, de exemplu. Mulţi au o curiozitate excesivă, iar din întrebările lor îţi poţi da seama de gradul de sclipire”, a declarat medicul Valentin Boldea.

Din păcate, nici sistemul şcolar nu îi ajută prea mult pe cei supradotaţi. Rolul cel mai important în educaţia copilului îl are tot părintele. Este foarte important ca acesta să facă diferenţa dintre educaţie formală, care se face la şcoală şi cea non-formală, prin cultivarea pasiunilor.

Dosar

Încă o țeapă marca PSD: Ieftinirile imense anunțate de Consiliul Concurenței, de până la 49%, s-au evaporat!

Publicat cu

pe

La începutul lunii septembrie Consiliul Concurenței a anunțat, printr-un comunicat de presă, că prețurile medii ale alimentelor de bază vizate de ordonanța „ieftinirii” au scăzut „cu până la 49%” în marile lanțuri. INS contrazice, factual, datele.

În august produsele alimentare au fost, în medie, cu două puncte procentuale mai ieftine decât în iulie, conform Institutului Național de Statistică (INS), singura instituție abilitată să măsoare inflația, după o metodologie agreată inclusiv cu Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene.

Săptămâna trecută Consiliul Concurenței a anunțat ca un imens succes „ordonanța ieftinirii”, care ar fi adus, susține instituția, ieftiniri consistente: 49% la prune, 37% la roșii, 37% la ceapă, 32% la cartofi și lista continuă.

Printre exprimările problematice se numără mai ales acel „până la”, care, în mod evident, se referă la un anumit produs, dintr-un anumit magazin, nereprezentativ pentru consumul general al populației chiar și în ceea ce privește cele 14 alimente de bază incluse de Guvern pe lista ordonanței „ieftinirii”.

Reclama

Mai mult, comparația este făcută cu luna iunie, nu cu cea precedentă aplicării ordonanței, ceea ce înseamnă, simplu spus că adună și ieftiniri care nu au legătură cu ordonanța.

INS prezintă situația reală, reprezentativă la nivelul întregii populații: alimentele s-au ieftinit, în medie, cu 2%
Din datele oficiale ale INS însă rezultă că analiza Consiliului fie este greșită integral, fie este total nereprezentativă pentru consumul de alimente din România.

Astfel, în august față de iulie (prima lună în care s-a aplicat ordonanța de reducere a marjelor de profit pe lanțul de distribuție a alimentelor față de luna precedentă) cele mai mari ieftiniri oficiale s-au înregistrat la: făină – 16,97%,  „alte legume și conserve din legume” – 13,79%, cartofi – 13,24%, mălai – 13,16%, ulei comestibil – 7,64%.

Diferențele dintre cele două raportări pot fi explicate în felul următor: Consiliul Concurenței a luat ca punct de reper luna iunie, nu iulie (nu este clar de ce – raportarea corectă statistic fiind la luna precedentă aplicării ordonanței), a luat în considerare o serie foarte limitată de produse (probabil cele cu cele mai mari ieftiniri) și s-a limitat la prețurile din unele mari lanțuri de magazine (nu toată populația cumpără alimente de la marile lanțuri și cu siguranță nu cumpără unul și același produs).

Reclama

Sursa: StirilePROTV

Continua sa citesti

Dosar

România își întărește masiv forțele din Marea Neagră

Publicat cu

pe

Reprezentanţii Forţelor Navale Române au anunţat că, până în data de 29 septembrie continuă, activităţile de recrutare pentru posturi de soldaţi şi gradaţi profesionişti.

“Forţele Navale Române, alături de celelalte structuri din Ministerul Apărării Naţionale, desfăşoară în această perioadă, până vineri, 29 septembrie 2023, activităţi de recrutare a tinerilor, pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti, în limita locurilor rămase neîncadrate. Înscrierea se poate face până la data de 29 septembrie 2023, iar termenul final de întocmire a dosarelor de candidat este 2 octombrie 2023”, au precizat reprezentanţii Forţelor Navale, conform news.ro

Sursa citată a menţionat că informaţii referitoare la oferta profesională şi condiţiile de recrutare, de selecţie şi de repartiţie sunt furnizate de către personalul recrutor din unităţile militare şi personalul birourilor informare-recrutare din judeţele sau sectoarele Municipiului Bucureşti în care candidaţii îşi au domiciliul.

Condiţiile şi criteriile generale de recrutare, pe care trebuie să le îndeplinească candidaţii care optează pentru dobândirea calităţii de soldat sau gradat profesionist în activitate, se regăsesc pe pagina de internet https://www.recrutaremapn.ro/sgp.php.

Reclama

Conform planului de recrutare al Statului Major al Forţelor Navale, candidaţii pentru posturile din Forţele Navale Române pot opta să încadreze funcţii la bordul navelor militare sau în unităţi militare din oraşele şi localităţile Constanţa, Mangalia, Tulcea, Tuzla, Babadag, Sulina, Midia, Sfântu Gheorghe, Codru, Gura Portiţei, 2 Mai, Slava Cercheză, Murfatlar şi Sinoe.

Continua sa citesti

Dosar

Politistul prins ca vindea cocaina imbracat in uniforma vine dintr-o familie de oameni ai legii

Publicat cu

pe

Ies la iveală detalii șocante despre polițistul brașovean care a fost prins când vindea cocaină. Acesta nu numai că este și consumator, dar provine dintr-o familie bogată, iar tatăl său era tot polițist. Mai mult, ar fi avut și renumele de „scandalagiu”, potrivit unor oameni din anturajul său.

Surse apropiate lui Remus Bertea, politistul de 25 de ani din Brașov prins în timp ce încerca să vândă cocaină, au declarat pentru Aktual 24 că acest provine dintr-o familie foarte înstărită din oraș. 

Sursele au declarat ca polițistul și-ar dorit să intre in trupele speciale, dar a fost respins. El a petrecut o perioadă de proba la mascați și era considerat un sportiv bun, dar apoi comandatul trupelor de intervenție a primit sesizări că Bertea este „scandalagiu”. „Avea pe Facebook postări cu shoturi si nu prea părea serios”, au subliniat sursele.

De asemenea, polițistul nu numai ca vindea droguri, ci este si consumator de droguri, au precizat sursele.

Reclama

Polișitul a fost prins, joi, în flagrant, în Brașov, cu o cantitatea impresionantă de substanțe interzise. Ar fi vorba despre aproximativ 1 kilogram de cocaină, susțin sursele citate. S-ar părea că acesta este polițist la Secția 5, iar în momentul flagrantului era în timpul său liber.

Nu puține sunt vocile din rândul colegilor polițiști care spun că acesta era cunoscut pentru viața sa în afara legii.

Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov a transmis joi că „cel în cauză a fost destituit din funcție și nu mai deține, în prezent, calitatea de polițist în cadrul I.P.J. BRAȘOV.”


 
 

Reclama
Continua sa citesti

hot news