Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, luni, la Ploieşti, că anunţul social-democraţilor referitor la votul asupra legii privind carantina şi izolarea reprezintă un „fals motiv”, precizând că explicaţii asupra proiectului au fost date în repetate rânduri.
„Cred că este un fals motiv. Noi am fost de fiecare dată de câte ori am fost invitaţi. Cel puţin am avut Ora ministrului, moţiune simplă, am dat explicaţii. Faptul că astăzi şi ieri şi acum două zile a fost prezent secretarul de stat Raed Arafat de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, din punct de vedere medical şi legislativ, cred că Parlamentul, prin Comisiile de specialitate, poate amenda această lege şi aduce la acel nivel legislativ care să nu confere unui pacient lipsirea de libertate. Noi (…) am avut principii simple. Camera Deputaţilor a avut peste 800 de amendamente. A trecut la Senat şi aici s-a blocat. Cred că totuşi şi Camera şi Senatul ar trebui să ia nişte decizii, pentru că este vorba de sănătatea poporului român, nu de un moment politic în care trebuie să punctăm”, a afirmat Tătaru.
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii vor vota în Senat, Camera decizională, proiectul de lege privind carantina şi izolarea atunci când premierul şi ministrul Sănătăţii se vor prezenta în Parlament să lămurească aspectele nelămurite din acest proiect.