S-a demonstrat ca astfel de topuri sunt mult mai usor de retinut decat zeci de pagini pline de lucruri plictisitoare. Asa ca in cazul in care vrei sa inveti ceva foarte repede, poti sa faci in asa fel incat acel subiect sa fie reprezentat intr-un “top zece”. Astfel suntem siguri ca o sa va amintiti macar cateva dintre urmatoarele lucruri interesante propuse de cei de la top10stop.com:
10. Cine a inventat bautura Cola
Una dintre intrebarile la care cel mai adesea se raspunde gresit este “cine a inventat bautura pe care o cunoastem astazi sub denumirea de Cola?”. Arheologii au descoperit o reteta a acestei bauturi care dateaza din perioada vechilor Egipteni, o reteta identica cu cea actuala. Asa ca, putem spune ca Egiptenii sun inventatorii acestei bauturi, cu peste 3000 de ani in urma. Stim despre acestia ca aveau cunostinte avansate in domeniul medicinei si electricitatii, dar cine s-ar fi gandit ca dupa efortul depus in construirea piramidelor se relaxau la un pahar de cola?
9. Sexul stridiilor
Sexul acestora se schimba, de la barbat la femela. Ceea ce este foarte interesant este ca la inceputul vietii, stridiile, sunt barbati iar dupa un an de zile se pot transforma in femele. Perioada de transformare poate dura pana la trei ani de zile, atunci cand majoritatea stridiilor si-au schimbat sexul.
8. Taria oaselor umane
Oasele omenesti sunt foarte puternice, dar mai puternice decat otelul? Am putea spune ca depinde, otelul are o tarie de 20000 psi iar oasele umane au aceeasi tarie, dar diferenta este facuta de faptul ca oasele noastre sunt de cinci ori mai usoare decat otelul. Asa ca, am putea spune ca avem oase mai puternice decat otelul, luand in considerare diferenta de greutate.
7. Metoda de controlare a sarcinii a Egiptenilor Antici
Nu foarte multi oameni s-ar apropia de un crocodil, dar, se pare ca Egiptenii antici foloseau fecalele acestora ca metoda contraceptiva. Originile acestei practici isi gaseste explicatia in faptul ca zeul pe nume Seth, era reprezentat de un crocodil, zeu care era raspunzator de sarcinile nedorite.
6. Greutatea limbii a unei Balene Albastre
Balena Albastra este unul dintre cele mai mari animale de pe planeta. Puteti ghici cat cantareste limba unei astfel de specii de balena? In medie, intre doua si trei tone. Ca sa va faceti o idee, este greutatea aproximativa a unui elefant.
5. Sunetul calatoreste mai repede in apa
Cu cat este mai dens mediul prin care traverseaza sunetul, cu atat mai rapid o face. Intr-o incapere cu o temperatura de 20 de grade Celsius, viteza sunetului este de 340 de metrii pe secunda, sau cu alte cuvinte, o distanta de un kilomentru o parcurge in trei secunde. In apa, acesta traverseaza de 4.3 ori mai rapid decat in aer, adica cu viteza de 1484 metrii pe secunda. In apa inghetata viteza acestuia este chiar mai mare.
4. Meduzele se evapora in apa
Este foarte simplu, meduzele sunt formate din 98% apa. Ceea ce este foarte interesant la meduze, este ca, acestea nu au un creier, sau mai bine zis, un sistem nervos central, acestea-si controleaza corpul printr-o retea de nervi.
3. Ce cauzeaza troznirea incheieturilor
Unul dintre sunetele ciudate pe care corpul nostru le produce este acel pocnet al incheieturilor, pe care il auzim cand ne intindem sau pur si simplu cand ne schimbam pozitia. Ce se intampla? Ei bine, articulatiile sunt un soi de capsule unde oasele se unesc si care, pentru a facilita miscarea, contin un lubrifiant numit lichid sinovial. Acest lichid contine gaze dizolvate. Atunci cand facem anumite miscari, articulatiile se comprima impreuna cu fluidul si cu gazele, fortandu-le pe acestea din urma sa incerce sa “evadeze”.
Eliberarea de gaze din articulatii produce acel trosnet pe care il auzim cand ne miscam. Odata cu eliberarea gazului articulatia devine mai flexibila. Nu va speriati, articulatiile “zgomotoase” nu sunt semn de artrita, insa duc in timp la pierderea fortei.
2. Este mai probabil sa mori dintr-un accident de masina decat sa castigi la loterie
Ai auzit expresia sub alta forma, “este probabil sa te trazneasca fulgerul decat sa castigi la loterie”, dar, statistic este foarte adevarat. Este mai probabil sa mori in drum spre loterie decat sa castigi.
1. Cea mai cumparata carte din lume
Cine oare s-ar fi gandit ca Biblia este cea mai cumparata carte din lume? Nu numai atat, este cea mai editata carte din lume. Exista in jurul lumii zeci de mii de versiuni si traduceri ale Bibliei. Paradoxal, nicio copie a cartii nu exista in limba Aramaica, dialectul evreu vorbit de Iisus Hristos. Cea mai veche versiune a acestei carti este scrisa in Greaca Veche.