Acasă Economie Tu ai bani aici? O cunoscuta banca din Romania face concedieri MASIVE...

Tu ai bani aici? O cunoscuta banca din Romania face concedieri MASIVE si inchide SUCURSALE!

13

Închiderea de către Piraeus Bank România, din aprilie, a 19 sucursale va afecta aproximativ 90 de angajați, iar mai mulți dintre aceștia se gândesc să dea banca în judecată în condițiile în care, conform surselor Profit.ro, au primit explicații puține și vagi, iar conducerea le-a oferit compensații cu mult sub cele practicate în sistemul bancar.

Piraeus Bank România, subsidiara locală a grupului financiar elen Piraeus, are în acest moment o rețea de aproximativ 120 de unități, iar agențiile sau sucursalele care urmează să fie închise sunt localizate, în cea mai mare măsură, în orașe mici și mijlocii.

În urmă cu trei săptămâni, Piraeus a anunțat că urmează să închidă 19 sucursale situate în astfel de orașe mici și mijlocii.

„Decizia luată cu privire la închiderea celor 19 unități teritoriale face parte din procesul de optimizare a rețelei teritoriale, urmărind acoperirea tuturor zonelor importante pentru clienți, la nivel național, banca concentrându-și prezența în orașele mari”, spun reprezentanții Piraeus.

Mai mulți angajați ai băncii, afectați de restrângerea rețelei, spun însă că nu au primit explicații privind motivul viitoarei concedieri și nici nu au avut posibilitatea unei negocieri în ceea ce privește eventualele compensații, așa cum prevede legislația în domeniu. Ei au discutat deja cu un avocat și se gândesc să își ceară drepturile în instanță.

„Angajaților li s-a transmis că s-a negociat cu reprezentanți ai lor, însă, atunci când au cerut numele acestor reprezentanți, conducerea a refuzat să le furnizeze informațiile. Tuturor, indiferent de poziția sau vechimea în bancă, li s-a oferit un singur salariu compensatoriu. Decizia de închidere a unităților le-a fost transmisă salariaților pe 7 martie, iar această informație a apărut pe rețeaua internă a băncii pe 8 martie, deși regulamentul spune că ar fi trebuit publicată înainte de informarea oficială. Conducerea ar fi invocat o problemă de natură tehnică”, arată sursele Profit.ro.

 

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos