Un moment de o grosolănie rară chiar și pentru Adrian Năstase: le-a sugerat celor care vor detalii în legătură cu Tamara Cernâșov, „mătușa Tamara”, „să meargă să se întâlnească cu ea”. Tamara Cernâșov este decedată de foarte mulți ani.
Fostul premier Năstase a făcut aceste declarații la Kanal D, în emisiunea Denisei Rifai, „40 de întrebări”. Când i s-a pus, în legătură cu Tamara Cernașov și Aurelia Zachir, mătușile Danei Năstase, întrebarea „V-ați ascuns averea în spatele mătușilor?”, Năstase a început astfel:
„Nu. Și lucrurile sunt foarte simple… Tamara… mătușa Tamara… care… pe care foarte mulți o invocă… și… eu le sugerez să meargă să se întâlnească cu ea (privește în sus – n.r.) cât mai curând, n-am ce să le spun altfel (moderatoarea chicotește – n.r.)… practic, s-a născut la Tbilisi, într-o familie foarte bogată.”
Apoi a continuat să explice cum averea mătușii Tamara provenea de la familia acesteia, nu de la eforturile fostului premier.
Înregistrarea emisiunii de la Kanal D poate fi urmărită aici iar partea despre mătuși începe de la minutul 57 al primei ore.
Sursa: newsweek.ro