AcasăACTUALITATEUn locatar a daramat tot blocul incercand sa-si renoveze apartamentul: A spart...

Un locatar a daramat tot blocul incercand sa-si renoveze apartamentul: A spart un zid de sustinere!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Un comunicat al procuraturii a precizat că imobilul din cartierul Hadayek al-Qubba din oraş „s-a prăbuşit complet”, provocând moartea a opt persoane, transmite AFP.

Totul s-ar fi întâmplat în Egipt din cauza unui bărbat care a dărămat un perete, într-un apartament de la etajul 1 al blocului, informează News.ro.

„Lucrătorii de la protecţia civilă au scos nouă persoane, printre care o femeie rănită, în timp ce celelalte opt persoane au decedat”, a adăugat comunicatul, precizând că „alte cinci persoane au reuşit să părăsească imobilul înainte ca acesta să se prăbuşească”.

Acesta a precizat că femeia şi doi locuitori au depus mărturie „sugerând că prăbuşirea a fost cauzată de un rezident care a dărâmat recent pereţii din apartamentul său de la primul etaj”, în ciuda faptului că vecinii i-au cerut să nu facă acest lucru Ziarul guvernamental Al-Ahram, citând un locuitor din zonă, a raportat că şapte membri ai unei familii au fost ucişi.

Egiptul a înregistrat în ultimii ani o serie de prăbuşiri mortale de clădiri, atât din cauza stării precare a unora dintre ele, cât şi din cauza nerespectării reglementărilor privind construcţiile şi urbanismul.

Ultimele stiri