Emil Hămbășan este numele agentului de pază de la Profi de pe strada Turnului, acolo unde în data de 24 martie un adolescent în vârstă de 16 ani a ajuns cu un topor. Bărbatul are 50 de ani, spune că a fost sportiv de performanță și că în anul 1989 a fost vicecampion național la box. Timp de 20 de minute l-a ținut imobilizat pe tânărul agresiv, până au sosit polițiștii. În urma încăierării s-a ales cu o tăietură la deget, dar în rest este bine. Reporterii Turnul Sfatului au vrut să afle povestea lui și a incidentului din luna martie, scrie Turnul Sfatului.
Emil Hămbășan este agent de pază de mai mulți ani, după ce a obținut un atestat în acest sens. Până acum a lucrat la diferite săli de jocuri, dar cum pandemia le-a închis, a început să lucreze în magazine.
În ziua de 14 martie era la serviciu. Povestește că la ora 7.00 au intrat în magazin doi minori, unul de 13 și celălalt de 16 ani.
„Mi-am dat seama că au venit la furat pentru că erau clienți mai vechi. Una dintre colege era la raionul de salamuri, iar eu îi urmăream din priviri. Au trecut pe lângă ea și au împins-o cu ușa de la frigider, apoi au lovit-o. Atunci am intervenit și i-am împins pe amândoi spre ușa de ieșire. Cu mine mai era un coleg, care venea însă doar patru ore. În restul timpului este taximetrist. El a fost cel care ne-a împins afară din magazin pe toți trei. A ieșit și el afară”, povestește Emil Hămbășan.
A urmat o altercație între cei patru în urma căreia a avut de suferit și mașina colegului taximetrist. Altercația a durat câteva minute bune după care cei doi minori au plecat, iar agenții de pază s-au întors în magazin. După un schimb de pumni și împinsături cei doi tineri au plecat, iar agenții de pază au intrat în magazin.
La scurt timp însă, tânărul de 16 ani s-a întors, având la el un topor.
„M-a strigat colegul și mi-a spus să ies afară că s-a întors unul dintre indivizi cu un topor. Am ieșit până să intre el în magazin. Colegii mei au încuiat ușa în urma mea. A dat cu toporul în mașina colegului și a încercat să spargă geamurile laterale. M-am dus către el și am încercat să-l imobilizez. Nu am reușit din prima. Aproximativ zece minute m-am îmbrâncit cu el. La un moment dat a întors toporul în mână, cu lama spre mine și a reușit să-mi cresteze un deget. Într-un final, am reușit să-l prind din spate și nu i-am mai dat drumul până când au venit polițiștii. Îl țineam, strâns, acolo”, povestește Emil Hămbășan.
Din spusele agentului de pază, aproximativ 20 minute l-a ținut imobilizat pe băiatul agresiv. Între timp, cei din magazin au chemat poliția. După ce au ajuns polițiștii, aceștia l-au preluat pe tânăr.
La aproximativ o săptămână de la incident colegul taximetrist și-a dat demisia, însă, cei de la magazin au adus un alt agent de pază, astfel încât să fie două posturi de pază permanentă.
Este fost luptător profesionist de box
Emil Hămbășan povestește că a fost luptător profesionist de box în anii ’80 și spune că în anul 1989 a obținut la Constanța titlul de vicecampion național.
„Am făcut box de performanță, am fost în lotul național și am fost vicecampion național la box, în anul 1989. Finala pe țară s-a ținut atunci la Constanța. Am avut o ofertă să plec la Steaua, am dat mâna cu Doroftei și am stat cu el așa cum stau acum cu dumneavoastră”, spune agentul de pază.