Unde merg banii noștri când alimentăm mașina: Viața opulentă magnatului OMV

602

De fiecare data cand platim la bezinarie, un procent din banii nostri merg in buzunarul magnatului OMV, Rainer Seele. Petreceri luxoase, sponsorizari dubioase ale unor echipe de fotbal si excursii exotice cu avionul privat, asa arata viata unui adevarat print al petrolului.

Cu un salariu de 7,2 milioane de euro in 2019, Rainer Seele este considerat managerul cu cel mai mare venit din Austria. In varsta de 59 de ani, CEO-ul german al companiei OMV castiga, cu aproximatie, 20.000 de euro pe zi. Si se afla la conducerea companiei cu peste 19.000 de angajati inca din 2015.

Rusia, Emiratele Arabe Unite, Irlanda, sunt doar cateva din destinatiile preferate ale lui Rainer Seele. Conform revistei germane de investigatii Dossier, Seele a cheltuit in ultimii ani pe avioane private peste 400.000 de euro. Spre exemplu, in Irlanda managerul OMV merge adesea la pescuit de somon, dupa cum chiar el a declarat publicatiei Der Standard.

Cea mai scumpa excursie privata pe banii companiei efectuata de Seele a fost cea din vara lui 2018, cand a plecat dimineata de la Viena la Abu Dhabi si s-a intors seara. Daca ar fi zburat cu un avion de linie la clasa business ar fi platit aproximativ 3000 de euro, insa boss-ul OMV a preferat un avion privat care a costat de 20 de ori mai mult, adica peste 60.000 de euro. Cheltuielile exorbitante au starnit indignare inclusiv in randul conducerii OMV.

In paralel, Rainer Seele se promoveaza ca un sustinator acerb al proiectelor sociale si sportului, OMV fiind una dintre companiile europene cu cel mai mare buget pentru sponsorizari. Spre exemplu, anul trecut peste 800 de copii care proveneau din zone defavorizate ale Austriei au fost dusi la concertele Operei de Stat din Viena, unde Seele are o loja privata. Initiativa a costat peste 50.000 de euro. In afara operei vieneze, OMV mai sustine financiar echipa de fotbal Rapid Viena, echipa din Rusia Zenit St. Petersburg si diverse competitii dedicate sporturilor de iarna.

Din programul sefilor OMV nu lipsesc nici petrecerile private. In 2018 OMV a celebrat 50 de ani de parteneriate cu Rusia, eveniment la care a participat inclusiv magnatul Gazprom Alexei Miller, care a venit direct de la Moscova. Nota de plata s-a intins pe cateva zeci de pagini si s-a incheiat cu un total de 868.000 de euro. 26.000 de euro a fost masa, 23.000 de euro bauturile, 146.000 programul artistic si 123.000 de euro a costat proiectia video. Luxul desavarsit in care s-a desfasurat evenimentul este redat inclusiv de plicurile placate cu aur in aur pentru invitatii, costul lor ridicandu-se la 8.700 de euro.

Tot acest exces se face in conditiile in care compania a fost nevoita in ultimii ani sa reduca numarul angajatilor cu peste 4.000 de oameni. Si cu toate acestea, Rainer Seele a primit bonursuri anuale pentru munca lui: 1,25 milioane de euro în 2019, 280.000 contributie la pensie si 3,6 milioane de euro parte din profit. Mai mult decat atat, pentru participarea pe o perioada de sase luni la consiliul de administratie a primit un bonus de un milion de euro.