5 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăACTUALITATEUrmează și la noi? SUA obliga toti elevii de peste 12 ani...

Urmează și la noi? SUA obliga toti elevii de peste 12 ani se vaccineze impotriva Covid

in:

Stiri pe acelasi subiect

Toți elevii cu vârste de peste 12 ani din Los Angeles trebuie să se vaccineze anti-Covid, dacă doresc să frecventeze o instituţie publică.

Decizia a fost luată joi, în unanimitate, de responsabilii din districtul şcolar din Los Angeles, al doilea cel mai important din Statele Unite, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Votul vizează aproximativ 600.000 de tineri, o premieră la o asemenea scară în ţară.

Astfel, toţi elevii prezenţi fizic în clasă trebuie să se vaccineze cu o primă doză până în 21 noiembrie, iar cu a doua până cel târziu în 19 decembrie.

Totodată, prin decizie, masca este obligatorie atât în interior, cât şi în exterior.  Profesorii şi angajaţii din acest district urmează să fie vaccinaţi împotriva COVID -19.

Decizia vine în timp ce preşedintele Joe Biden a anunţat că vaccinarea va fi obligatorie pentru aproximativ două treimi dintre angajaţii americani, în special cei federali şi ai companiilor cu peste 100 de persoane.

Ultimele stiri