Acasă ACTUALITATE USR face afaceri cu oamenii lui Dragnea: Zeci de mii de euro...

USR face afaceri cu oamenii lui Dragnea: Zeci de mii de euro platiti ca lumea sa injure Politia Romana!

260

România TV a publicat o anchetă prin care dezvăluie că „USR a plătit zeci de mii de euro agenției de media a PSD-ului lui Dragnea ca să îl defăimeze pe ministrul Bode în mediul online pe cazul BMW-urilor pentru MAI”.

Conform sursei citate, USR a cheltuit mai bine de 20.000 de euro în doar 2 săptămâni pentru a-l denigra în mediul online pe ministrul PNL Lucian Bode pentru decizia de a semna contractul de achizitie a minimum 300 de BMW-uri pentru MAI. Partidul lui Cătalin Drulă a folosit Google și Facebook și o sumă impresionantă de bani pentru o perioadă foarte scurtă pentru a-l ataca pe ministru pe toate site-urile mari de știri din România. Pentru această campanie de “guerilla mediatica” USR a lucrat cu agenția de media cu care avea contract și PSD-ul în perioada Liviu Dragnea. Este vorba despre compania Zenvertising, care a fost fondată și este controlată de Mihai Șuică (34 de ani) din Teleorman.

Interesant este faptul că, intervievat de ziarul Puterea, liderul USR, Cătălin Drulă, a negat că partidul său are vreo legătură cu agenția Zenvertising.
Reporter: Legat de bugetul pe care l-a alocat USR pentru propagandă și presă: anul trecut a fost de un sfert de milion de lei, anul acesta este de un milion de lei. Cum se explică majorarea asta, de patru ori?

Cătălin Drulă: Bugetul nostru este clar publicat, facturile noastre le găsiți pe site, toate informațiile despre cheltuielile pe care le facem sunt publice. Acesta (bugetul de presă și propagandă, n.r.) este cheltuit în mod transparent în general pentru a face cunoscute mesajele noastre, proiectele pe care le avem. Nu avem ceea ce ascund PSD-ul și PNL-ul, tot felul de contracte mascate prin care se cumpără bună-voință editorială, nu există așa ceva, fapt care se poate verifica foarte ușor pentru că la noi nu e secret ci toate facturile și plățile sunt publice.

R.: Folosiți exact aceeași firmă pe care o folosește PSD-ul și nu apare nicio publicație.

C.D.: Nu înțeleg despre ce vorbiți.

R.: Zenvertising este firma prin care aproape un milion de lei anul acesta, de când sunteți dvs președinte…

C.D.: Este o informație falsă.

R.: Nu, este o informație de la dvs de pe site.

C.D.: Nu avem contract cu această firmă.

R.: Aveți consilierii aproape, nu ați putea să lămuriți subiectul?

C.D.: În alt context. Asta este o conferință de presă dedicată…

R.: Nu vi se pare important subiectul?

C.D.: Mi se pare important… (intervine salvator deputatul Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR)

Ionuț Moșteanu: Există căi prin care ne puteți adresa nouă, ca partid, dacă doriți interviu, biroul de presă – solicitare, comunicate, dar la noi e atât de transparent că puteți vedea facturile, plățile…

R: Păi, tocmai că le-am văzut, este aceeași firmă pe care o folosește PSD-ul.

I.M.: Mulțumesc! (între timp, Drulă dispare din zona dedicată conferinței).

Potrivit România TV, doar la Zenvertising USR a cheltuit în total 925.000 de lei aproximativ 200.000 de euro. 422.000 lei în mai, 290.000 în iunie, 213.000 lei în iulie sunt doar câteva dintre sumele pe care USR le plăteste lunar către firma Zenvertising pentru a-și derula campaniile mediatice agresive.

Zenvertising SRL. a primit în 2018 în epoca Dranea 1.866.849 lei de la PSD. Firma a fost înfiinţată în aprilie 2016, având ca domeniu de activitate administrare pagini web. Societatea este condusă de Bogdan Mihai Şuică şi Carmen Daniela Creţu.

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos