Vestea buna: Se ieftinesc medicamentele! Vestea proasta: nu se gasesc in farmacii!

22

Incepand cu data de 1 iunie o serie intreaga de medicamente se ieftine, insa acestea sunt greu de gasit in farmacii, aproape chiar imposibil.

Tratamentele lipsesc cu desăvârşire de pe noua listă de medicamente cu preţ scăzut, care trebuie să intre în vigoare la 1 iunie. Autorităţile şi producătorii dau vina unii pe alţii. Primii acuză profituri uriaşe nejustificate, iar ceilalţi contestă preţurile impuse. La mijloc stau bolnavii care au nevoie de tot mai multe pastile.

În ultimii şase ani, medicamentele din România au costat chiar şi de patru ori mai mult decât în ţările cu care ne comparăm. Ceea ce a adus industriei farmaceutice profituri uriaşe.

Românii consumă tot mai multe medicamente. În primul trimestru al acestui an, vânzările au crescut cu 11%, ajungând până la 3,27 de miliarde de lei. Cea mai importantă creştere, de 20%, au înregistrat-o medicamentele eliberate fără reţetă, conform digi24.ro.

De la 1 aprilie, toate preţurile au intrat într-un proces de recalculare, iar noua listă ar trebui să fie aplicată de la 1 iunie.

De exemplu, pentru un tratament al infecţiilor urinare, pacienţii plătesc acum 38 de lei. După reducere, ar urma să coste 11 lei.

„Interesele Casei sunt puţine: pacientul să fie satisfăcut, să colectăm cât mai mulţi bani şi să nu-i cheltuim, să plătim medicamente ieftine şi doar atunci când trebuie”, spune Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS.

Ceea ce atrage după sine şi urmări nedorite. Producătorii sunt gata să treacă de la ameninţări la fapte şi vor să retragă din piaţă ce nu le aduce profit. Ultima variantă a catalogului conţine doar 5.200 din cele peste 6.100 de tratamente folosite în prezent. Un sfert sunt generice, adică cele mai ieftine pastile.

„Un medicament cardiovascular care în urmă cu şapte ani era 18 lei cutia, acum a ajuns şapte lei. Reducerea treptată nu acoperă nici preţul de producţie măcar. La un mic calcul la acest produs, el devine nerentabil, până la minus 30%”, spune Coriolan Pop, producător de medicamente generice.

De teama unor practici ilegale, Consiliul Concurenţei verifică înţelegerile din piaţă. Raportul va fi gata la jumătatea lunii iunie.

„Am mers până la detalii în care piaţa de desfacere este ameninţată de anumite carduri de fidelitate. La un anumit mod în care farmacistul recomandă un anumit produs”, spune Dan Ionescu, reprezentantul Consiliului Concurenţei.