11.4 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăStirea zileiVictorie pentru Kimi Raikkonen in prima etapa a noului sezon din Formula...

Victorie pentru Kimi Raikkonen in prima etapa a noului sezon din Formula 1

in:

Stiri pe acelasi subiect

Kimi RaikkonenFostul campion mondial (n.r. – 2007) s-a impus pe circuitul „Albert Park”, surclasandu-i pe Fernando Alonso si Sebastian Vettel – pilotii care l-au depasit in clasamentul general in 2012.

Este a doua victorie pentru Raikkonen la echipa Lotus-Renault, dupa cea obtinuta in 2012, la Abu Dhabi. Germanul Sebasitan Vettel, campionul mondial in exercitiu, a ocupat doar locul trei la final, cu toate ca a pornit din pole-position.

Superstarul de la Red Bull a fost depasit si de ibericul Fernando Alonso (Ferrari). Pe locul 4 s-a clasat brazilianul Felipe Massa (Ferrari), iar pe 5 a incheiat cursa britanicul Lewis Hamilton (Mercedes).

Finlandezul, care a plecat de pe pozitia a saptea pe grila de start, a stabilit si un record de viteza pentru circuitul din Melbourne, 307,57 de kilometri pe ora.

„Planul nostru era sa facem doua opriri”, a declarat cel poreclit „Ice Man”. „Este mereu dificil sa programezi bine opririle in prima etapa a sezonului, dar de aceasta data am avut strategia perfecta. Sper sa mai avem curse la fel ca asta”, a adaugat Raikkonen.

Sebastian Vettel nu era prea dezamagit de faptul ca a ratat prima pozitie. „Sunt multumit de evolutia masinii, dar si de munca depusa de echipa. Avem niste probleme cu pneurile, insa sunt sigur ca le vom rezolva”, a spus campionul mondial.

Ultimele stiri