Ministerul Sănătății rus a aprobat folosirea primului vaccin pentru COVID-19 din lume, dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova, la mai puțin de două luni de la începutul testelor pe oameni, a spus Vladimir Putin, marți, citat de Reuters și New York Times.
Prin aprobarea folosirii vaccinului, Rusia poate începe inocularea în masă, deși testele clinice de siguranță și eficacitate sunt încă în desfășurare.
Viteza cu care Rusia s-a mișcat în a produce un vaccin arată că este determinată să câștige cursa globală pentru dezvoltarea acestuia, însă tocmai această viteză a ridicat îngrijorări cu privire la faptul că Rusia pune prestigiul internațional înaintea siguranței.