Mihai Eminescu (nascut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botosani – d. 15 iunie 1889, Bucuresti) a fost un poet,prozator si jurnalist roman, socotit de cititorii romani si de critica literara postuma drept cea mai importanta voce poetica dinliteratura romana.[1] Receptiv la romantismele europene de secol XVIII si XIX, si-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținand unui romantism literar relativ intarziat.

In momentul in care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut si pasiunea pentru istoria naționala, careia a dorit chiar sa-i construiasca un Pantheon de voievozi, nostalgia regresiva pentru copilarie, melancolia si cultivarea starilor depresive, intoarcerea in natura etc., poezia europeana descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunaoara. Poetul avea o buna educație filosofica, opera sa poetica fiind influentata de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antica, de la Heraclit la Platon, de marile sisteme de gandire ale romantismului, de teoriile lui Arthur Schopenhauer, Immanuel Kant(de altfel Eminescu a lucrat o vreme la traducerea tratatului acestuia Critica rațiunii pure, la indemnul lui Titu Maiorescu, cel care ii ceruse sa-si ia doctoratul in filosofia lui Kant la Universitatea din Berlin, plan nefinalizat pina la urma) si de teoriile luiHegel.