Veste PROASTA pentru romani, de la 1 februarie! Cresc SUBSTANTIAL amenzile!

Veste PROASTA pentru romani, de la 1 februarie! Cresc SUBSTANTIAL amenzile!
Amenzile pentru cei care ‘calcă strâmb’ în trafic vor creşte substanţial, anunţă România TV. De ce s-a ajuns la o asemenea situaţie? Creşterea salariului minim pe economie la 1450 de lei, începând cu 1 februarie 2017, va aduce drept consecinţă majorarea amenzilor de circulaţie.

Potrivit codului rutier, punctul de amendă reprezintă 10% din valoarea salariului minim, astfel că odată cu creşterea salariului minim punctul de amendă va creşte de la 125 de lei la 145 de lei, o creştere subsanţială.

Clasa I-2-3 puncte amendă (290-435 de lei)

Conducerea unui autovehicul cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv;

Nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;

Neîndeplinirea obligatiei proprietarului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia în alte împrejurari decât în urma unui accident

Nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar (sageti de culoare galbena sau alba cu vârful jos spre dreapta) care anunta schimbarea semnalului de culoare verde în cazul benzilor cu circulatie reversibila

Conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei

Nerespectarea obligatiei de a lasa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia,

Nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la dobândirea permisului de conducere;

Lasarea libera în timpul conducerii a volanului, ghidonului sau manetei de comanda a vehiculului;

Nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;

Conducerea unui vehicul ale carui placute de înmatriculare/înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada si împiedica identificarea numarului;

Conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul de înmatriculare sau înregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului de înmatriculare ori placutele nu corespund standardelor în vigoare;

Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice ori care au lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil.

Folosirea incorecta a luminilor de drum la întâlnirea cu un autovehicul care circula din sens opus;

Folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive de tip ,mâini libere”;

Nerespectarea obligatiei de a purta în timpul circulatiei pe drumurile publice centura de siguranta ori castile de protectie omologate, dupa caz;

Share this post