Cartea „polițistului-scriitor” Marian Godină, intitulată „Flash-uri din sens opus”, a fost lansată miercuri, în prezența premierului Dacian Cioloș. Interesul stârnit de eveniment a fost atât de mare încât multor persoane li s-a interzis să intre din cauza aglomeraţiei, situaţia care a generat mici conflicte la intrarea în clădirea BCU.
El a spus că prezența sa la lansare reprezintă o încurajare a atitudinii promovate de polițist.
„Am decis să vin ca să fie foarte clar că acest gen de comportament civic, autentic, chiar și într-o instituție însărcinată cu ordinea publică, are toată susținerea Guvernului și toată susținerea mea. Cred că în felul acesta societatea românească poate să se însănătoșească”, a spus Cioloș.
„Asta așteaptă oamenii — onestitate, profesionalism, autenticitate și verticalitate în orice activitate, de jos până sus”, a adăugat el, referindu-se la exemplul autorului cu formularea „fenomenul Marian Godină”.
„Sunt convins că fenomenul Marian Godină ar trebui să fie o lecție și pentru Poliția Română care probabil că la început a fost ezitantă reacția pe care ar trebui să o aibă și sper eu să înțeleagă că o comunicare autentică este în interesul unei instituții care este în interesul public”, a adăugat Cioloș.
După lansarea cărții, Marian Godină a mărturisit că „a fost o săptămână plină de emoții”. „Astăzi a fost, cu siguranță, cea mai importantă zi din viața mea”, a afirmat el. În ceea ce privește relatările pe care le face despre sistemul în care lucrează, Godină a spus: „Îmi asum ceea ce am spus și teama nu e pentru mine”.
El a precizat că singurul moment în care a cedat a fost atunci când a aflat că mama sa a avut un accident. De altfel, directoarea Editurii Curtea Veche, Iren Arsene, a povestit, în timpul lansării, că polițistul se afla la editură la aflarea acestei vești și „a plâns două ore”.
„Mi-am propus să aduc o schimbare atât Poliției Române, cât și în mentalitatea civililor — să privească altfel polițiștii, așa cum merităm, de altfel. Să nu uitați că noi suntem de fapt voi cu uniformă”, a adăugat el.
Iren Arsene l-a descris pe Marian Godină drept „scriitorul-polițist” și a anunțat că aceasta va scrie, în curând, o carte în care să le explice copiilor detalii despre meseria de polițist. „Ei (copiii — n.r.) sunt singurii care ne admiră și ne privesc cu entuziasm”, a spus el.
„Fenomenul Marian Godină a umanizat polițistul și a făcut poliția prietenoasă. A spulberat un stereotip față de polițistul needucat și grobian”, a declarat Dragoș Bucurenci, aflat la lansarea cărții.
După eveniment, autorul a semnat autografe pentru zecile de admiratori care i-au cumpărat volumul.
„Flash-uri din sens opus” a devenit deja un fenomen editorial după numărul foarte mare de comenzi într-un timp foarte scurt. Până în prezent, potrivit reprezentanților Editurii Curtea Veche, au fost vândute 20.000 de exemplare.