Alexandru Arșinel a oferit un scurt interviu de pe patul de spital pentru FANATIK, la câteva ore după ce a suferit o intervenție la ochi, după ce a semnalat mai multe probleme cu vederea.
Marele actor se află într-o stare de sănătate bună și mulțumește echipei de medici care au avut grijă de sănătatea ochilor săi.
Artistul se întoarce pe scenă după ce se va recupera și vederea sa va fi mai îmbunătățită.
Alexandru Arșinel, optimist și zâmbitor după intervenția la ochi.
Marele actor are 81 de ani și suferă de câteva afecțiuni specifice vârstei, spune el, însă este încrezător în forțele proprii, motiv pentru care nu va sta în spital mai mult de o zi, așa cum și medicii i-au recomandat, după intervenția la ochi avută marți, 29 septembrie 2020.
Alexandru Arșinel a explicat pentru FANATIK ce semnifică această intervenție la ochi și că îi este cunoscută de la fosta lui colegă de scenă, regretata Stela Popescu, care a suferit de aceeași boală.
„E o suferință pe care o au toți oamenii de la o anumită vârstă, ne las ochii, intervin ochelarii, operații care ne fac să avem posibilitatea să vedem cu ochi buni. Probabil și din cauza alegerilor, că să vedem mai bine ce se întâmplă, ce urmează să se întâmple. Mai bine să zâmbim decât să stăm supărați.