Bogdan Baltazar, normalitatea de care am mai fi avut nevoie

Ziaristii mai vechi din domeniul economic isi aduc aminte perfect de bancherul, analistul si, uneori, scriitorul Bogdan Baltazar. Ne-a tras de urechi de prea multe ori ca sa-l uitam macar un pic. Ne-a ajutat cu sugestii ori de cate ori i le ceream noi, ziaristii „de pe economic”. Ura momentele cand confundam agresivitatea cu incisivitatea si ne indemna sa gandim. Pur si simplu.

Am tanjit dupa aprecierile lui, rare, dar cu atat mai frumoase. Nu era un om usor de acceptat poate tocmai pentru faptul ca spunea mereu cu voce tare ceea ce gandea. „Pana pe la 60 de ani am pierdut sute de weekenduri, muncind asa, cu disperare si nu întotdeauna cu rost … asa încat am hotarat sa nu mai pierd nici unul. Daca eu cred ca exista oameni de neinlocuit? Nu. Cum spunea si deGaulle, cimitirele sunt pline de oameni indispensabili. Dar, un om foarte bun face diferenta”, imi spunea odata intr-un interviu.

Poate ca era bine sa ne gandim mult mai des la modul in care fiecare dintre noi isi face treaba de zi cu zi. Dincolo de bani, principala noastra preocupare ar fi trebuit sa fie una: sa contam pentru ceilalalti. Mi-a placut ca isi asuma deciziile, ca ura responsabilitatea colectiva. A sustinut proiectul Rosia Montana inca de la inceput dar a facut-o in asa fel incat ne-am pus intrebari suplimentare.

Nu vorbea niciodata despre bancheri insa a fost la un moment dat de acord sa-mi spuna un banc despre acestia. „Vine un bancher si spune partenerilor… auziti,  am auzit ca s-au blocat niste livrari de titei. Ar trebui sa cumparam niste actiuni. OK, atunci sa-i dam drumul, au spus acestia. Aaa, pai eu trebuie sa plec acum, s-a eschivat el. Pai hai sa rezolvam pe loc daca tot ai zis. Mai bine nu, ca s-ar putea sa fie ceva adevarat în zvonul pe care tocmai l-am lansat acum, a mai spus bancherul inainte de a pleca in graba”.

Bogdan Baltazar a reprezentat normalitatea. O stare de care am mai fi avut nevoie ceva timp. Sigur, el ne-a spus cum sa o cautam singuri. Totul este sa ne aducem aminte. „Nu mai suntem de capul nostru, nu mai merge sa facem ce vrem… asa cum suntem si ne cunoastem am fi în stare de orice… Numai ca nu se mai poate. Banii nu ar trebui sa fie scopul nostru primordial. A, daca muncesti si banii nu vin, atunci ar trebui sa ne ingrijoram”.