CEREMONIA in memoria lui Nelson Mandela a inceput! Urmareste in direct! VIDEO LIVE

29

Ceremonia in memoria fostului presedinte sud-african Nelson Mandela a inceput pe stadionul Soccer City din Soweto, in apropiere de Johannesburg, in prezenta a numerosi sefi de stat si de guvern si a zeci de mii de oameni.

Urmareste AICI in DIRECT

Presedintele sud-african a fost huiduit in mai multe randuri, la inceputul ceremoniei de omagiere a lui Nelson Mandela, marti, la Soweto, pe cand presedintele american Barack Obama a fost aclamat, in momentul in care au aparut imagini cu fiecare dintre ei pe ecranele uriase.

Obama saluta in Mandela un „gigant al istoriei”

„Este dificil sa elogiezi un om (…), dar este si mai dificil sa elogiezi un gigant al istoriei, care a condus o natiune catre dreptate”, a declarat Barack Obama, primit cu aplauze calduroase la urcarea pe estrada.

Familie: Nelson Mandela trebuie sa „zambeasca” acolo sus la vederea multimii reunite la Soweto

In gradenele Soccer City, sunt oameni „rezistenti si slabi, bogati si saraci, oameni puternici si oameni obisnuiti”, a subliniat generalul Thanduxolo Mandela.

„Ei impartasesc cu totii acelasi scop: sa il onoreze” pe eroul luptei antiapartheid si primul presedinte de culoare al Africii de Sud, care a decedat joi la varsta de 95 de ani, a adaugat el.

„Sunt sigur ca Mandela trebuie sa zambeasca acolo sus” privind aceasta adunare, a continuat purtatorul de cuvant al familiei.

„Aceasta manifestare de unitate universala reflecta exact idealul pentru care a luptat Madiba”, a adaugat el, asigurand ca „suferinta” familiei este „alinata” de semnele de simpatie exprimate in intreaga lume.

„Am stiut intotdeauna ca il impartim pe Madiba cu Africa de Sud, cu Africa si restul lumii”, a continuat el.

Programul oficial al ceremoniei organizate in memoria lui Nelson Mandela

Campion al unitatii in timpul vietii, Nelson Mandela apropie, si dupa moartea sa, inamici precum presedintii american Barack Obama si cubanez Raul Castro, care vor lua cuvantul amandoi la ceremonia oficiala organizata marti in memoria sa.

Ceremonia va incepe la ora 11.00 si se va incheia la ora 15.00 (11.00-15.00 ora Romaniei) pe stadionul Soccer City din Soweto, in apropiere de Johannesburg, transmite AFP, care prezinta programul acesteia:

– intonarea imnului national

– rugaciuni interconfesionale

– omagiu adus de un prieten: Andrew Mlangeni, impreuna cu care Mandela a fost detinut pe insula-inchisoare Robben Island in timpul regimului de apartheid

– omagiu adus de familie: generalul Thanduxolo Mandela (purtatorul de cuvant al familiei), urmat de patru nepoti (Mbuso Mandela, Andile Mandela, Zozuko Dlamini, Phumla Mandela)

– omagiu adus de organizatiile internationale: secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, presedintele comisiei Uniunii Africane Nkosazana Dlamini-Zuma

– omagiu adus de liderii straini: presedintele american Barack Obama, cel brazilian Dilma Rousseff, vicepresedintele chinez Li Yuanchao, presedintele namibian Hifikepunye Pohamba, indianul Pranab Mukherjee, cubanezul Raul Castro

– discurs central al presedintelui sud-african Jacob Zuma

– slujba oficiata de preotul metodist Ivan Abrahams

– multumiri aduse liderului provinciei Gauteng (unde se afla Soweto) Nomvula Mokonyane

Stadionul Soccer City poate gazdui 80.000 de persoane. Ceremonia va fi transmisa pe marile ecrane instalate pe alte trei stadioane din Johannesburg si 150 de zone din toata Africa de Sud. Ea va fi difuzata la televiziune in numeroase tari.

Aproximativ 1.500 de jurnalisti au fost acreditati la acest eveniment, in timp ce meteorologii anunta o probabilitate de 80 la suta de a se produce precipitatii.

Sursa: mediafax.ro