China pleaca, impozitele ramane

30

Un chinez, doi chinezi … un miliard de chinezi. Si ce-i cu asta? De ce m-ar incanta pe mine, romanas naiv, ca-s asa de multi? Eeeee, ideea este ca acestor chinezi, mici dar multi, le e foame. Vor terenuri agricole, vaci, boi, porci, oi, uzine, fabrici, centrale nucleare, resurse minerale, etc. Adicatelea ar face orice sa le obtina? Poate ca din acest punct ar deveni interesanta o negociere cu marele prieten de la Beijing. Din pacate insa …. noi doar ne simtim onorati ca ne-au ales pe noi atunci cand le e foame. Si atat. Nu avem negociatori, nu avem un „cap limpede”, nu avem diplomati. Vreti un exemplu? Ne-au pus sa ne juram in scris ca vom fi cinstiti cand vom scoate (iar) la vanzare ce a mai ramas din Oltchim. Altfel nu vor bate cale de 8.500 de kilometri pana aici. Iar noi ne-am luat angajamentul. Asa sa fi ajuns, asta e renumele nostru peste mari si tari?

Si chiar credeti ca ne vor lua animalutele din galantare contra unui miliard de dolari? Niet (nu stiu cum se spune in chineza). Nu ca nu ar vrea,  pur si simplu nu le avem. Sigur, o relatie cu China e glorioasa. De bun augur. Germania are una in valoare de 130 miliarde de euro. Dar acum serios, ati vazut cum ii sade lui Ponta sau Basescu alaturi de Angela Merkel? Nu o fi ea cea mai frumoasa nemtoaica dar clar are cu ce sa se laude. Pe cand ai nostri voaleaza filmul. Sau cardul de memorie.

Pana la urma vom vedea ce se va intampla cu noi si cu infometatul prieten de peste mari si tari. Maine China pleaca, noi ramanem cu ale noastre. Chiar bine ca am adus vorba…

Unora le este ciuda ca Romania are crestere economica. Asa spunea, nu demult, premierul Victor Ponta. Sigur, si mie imi este ciuda. Motivul s-ar putea sa fie insa diferit: avem crestere economica dar nu se simte. Daca politicienii ar cobori din birouri si ar merge la pas printre oamenii obisnuiti ar observa ca lucrurile stau cu totul altfel. Venituri mici, biruri mari. Venituri mici, preturi mari. Venituri mici, servicii scumpe. Viata in Romania pare a fi mai degraba un fel de Halloween perpetuu. Fara tipete de groaza. Romanii merg pe strada ca in filmele cu morti umblatori, conduc isteric masinile, iar acasa cad lati imediat ce intra pe usa. Dar stati linistiti, avem crestere economica. Mai conteaza ca Fiscul s-a transformat in Inchizitie Financiara? Nici nu ar fi rau daca inchizitorii s-ar lua de preavaloroasele fete politicienesti care jefuiesc tot ce prind si nu de cetatenii vai-de-mama-lor.  Mai conteaza ca la agentiile de somaj nu ajung banii si se suplimenteaza fondurile de doua ori pe an desi avem, chipurile, someri mai putini? Mai conteaza ca piata interna este un dezastru? Nu, pentru ca avem crestere economica. Politicienii uita mereu (sau se prefac, din interes personal, de grup) ca modelul economic mondial are o singura cutuma: bagi ceva pe la un capat, iese ceva pe la celalalt. Nu exista alte „retete”. Din pacate. Salvarea unei economii nu se poate face cu o gandire aritmetica. Nu cuantumul sau numarul taxelor provoaca plus-valoare ci modul in care le reintorci catre societate. Fiscalitatea nu reprezinta o simpla sursa de bani la buget, fiscalitatea ar trebui sa fie un instrument prin care politicienii administreaza averea fiecaruia dintre noi. Nu sa ne-o fure. Repet, sa o administreze. Confundam scopurile cu mijloacele, salariatii cu utilajele, banii cu bogatia. Atata timp cat nu (re)aducem in societate valoarea, cinstea si competenta nu avem nici o sansa. Chiar daca, statistic, unii se bucura ca au crestere economica.