CNAIR semneaza astazi contractul pentru inca 30 de kilometri din Autostrada Sibiu-Pitesti

252

Compania de Drumuri semnează luni contractul pentru lotul 5 al autostrăzii Sibiu – Pitești.

Acesta are o lungime de 30 km, face legătura între Curtea de Argeș și Pitești și are un termen de execuție de patru ani.

Constructorul este un antreprenor din Italia, care mai derulează lucrări importante de infrastructură, cum ar fi podul peste Dunăre de la Brăila sau magistrala de metrou din cartierul Drumul Taberei din București.

Deocamdată, se lucrează doar la lotul 1 al autostrăzii, care face legătura între Sibiu și Boița. Pentru secțiunile 2 și 3, cele mai dificile, deoarece sunt în zona de munte, nu au fost nici măcar lansate licitațiile.