Sandra Pralong, consilierul presedintelui Romaniei, Klaus Iohannis, a declarat că oamenii adevărați nu au nevoie de religie, pentru că aceasta ar forma „docili, adică obedienți, timorați, asistați și slugarnici”.
„Nu cred că predarea religiei este treaba şcolii, ci a familiei şi/sau a Bisericii. Religia înseamnă dogmă, iar dogma împarte oamenii în „buni” (cei care cred ca noi) şi „răi” (cei care cred în alte dogme), or, asta este exact ceea ce şcoala nu trebuie să facă! Mai ales într-o lume globală şi multiculturală, şcoala nu trebuie să împartă oamenii în tabere, în funcţie de religie sau crez, etnie, rasă sau de alte atribute care nu ţin de caracterul omului, ci, dimpotrivă, şcoala trebuie să formeze caracterul! Ce fel de caracter? Aici intervine politicul: vrem o naţie de oameni liberi care gîndesc independent, sînt autonomi, creativi şi întreprinzători, sau, dimpotrivă, vrem oameni docili, adică obedienţi, timoraţi, asistaţi şi slugarnici, pe care să-i putem controla?
Citeste si:
Pentru a forma oameni adevăraţi, şcoala nu are nevoie de religie, ci de acele valori care modelează spiritul, iar acestea sînt valori universale, care transcend o anume religie şi sînt comune tuturor”, spunea ea, atunci, în Foreign Policy România, conform activenews.ro.
La doar câteva luni după ce 90,5% din părinții români alegeau să-și înscrie copiii la ora de religie confesională ( ortodoxă, catolică, mozaică, musulmană, etc), doamna Pralong era numită în funcția în care se ocupă de românii de pretutindeni. Aceasta în contextul în care Ministerul de Externe, spre exemplu, recunoaște rolul esențial al Bisericii în coagularea comunităților românești din străinătate, dar și în păstrarea identității native a acestora.
Sandra Pralong este consultant, trainer, autor, public-speaker și coach, dar și primul președinte al Fundației pentru o Societate Deschisă, ONG-ul lui George Soros în România. După ce a plecat din România comunistă, în anii 70, a predat la: Ecole Roche Lausanne (1979-1981); Universitatea din Niamey Niger (1981-1982); Colegiul Barnard, Universitatea Columbia, New York (1997-1998); Universitatea din București, Facultatea de Științe Politice București (1999-2000). Din 2014, este profesor invitat la Academia de Științe Politice din București.