11.3 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăACTUALITATEJustitieDirectorul SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, cercetat sub control judiciar pentru evaziune...

Directorul SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, cercetat sub control judiciar pentru evaziune fiscală si spalare de bani

in:

Stiri pe acelasi subiect

Directorul general al SC Petrotel Lukoil SA Ploiesti, Andrey Bogdanov, a fost pus sub control judiciar, fiind urmarit penal pentru evaziune fiscala si spalare de bani, au anuntat reprezentantii Parchetului Curtii de Apel Ploiesti. 

Potrivit unui comunicat transmis de Parchetul Curtii de Apel Ploiesti, in cazul directorului general al S.C. Petrotel-Lukoil S.A.Ploiesti, Andrey Bogdanov, s-a dispus inceperea urmaririi penale pentru infractiunile de evaziune fiscala si spalare de bani si s-a instituit masura preventiva a controlului judiciar. Conform procurorilor, ”cercetarile urmeaza sa fie continuate pentru strangerea probelor necesare cu privire la existenta infractiunilor, pentru identificarea persoanelor ce au savarsit infractiuni si in vederea stabilirii raspunderii penale a acestora”.

Directorul general al rafinariei, Andrey Bogdanov, este singurul al carui nume este indicat de catre procurori ca fiind urmarit penal si in privinta caruia s-au luat masuri preventive. Totodata, procurorii anunta ca a fost ridicat partial sechestrul asigurator insituit in 2 octombrie asupra conturilor bancare ale companiei petroliere, ”pentru a da posibilitatea S.C. Petrotel-Lukoil S.A. Ploiesti sa isi desfasoare activitatea curenta in conditii de normalitate cu tertii si sa plateasca drepturile salariale si contributiile la bugetul de stat”. Reprezentantii Parchetului Curtii de Apel Ploiesti mai spun ca ”in cauza au fost extinse masurile asiguratorii asupra altor bunuri puse la dispozitie de S.C. Petrotel-Lukoil S.A. Ploiesti”, fara a se preciza despre ce bunuri este vorba.

Procurorii explica, in documentul citat, ca in cazul infractiunilor de spalare de bani luarea masurilor asiguratorii este obligatorie conform legislatiei in vigoare.

Masurile instituite au avut un caracter strict procedural in conformitate cu legile speciale si normele de procedura penala, singurele care guverneaza procesul penal”, se mai precizeaza in comunicatul Parchetului Curtii de Apel Ploiesti.

De asemenea, Parchetul Curtii de Apel Ploiesti a decis punerea sub sechestru asigurator a produselor rafinariei Petrotel-Lukoil aflate in depozitele si conductele Oil Terminal, pana la concurenta sumei de 1,039 miliarde lei. Informatia a fost transmisa luni de Oil Terminal Bursei de Valori Bucuresti.

Sursa: Mediafax

Ultimele stiri