14.2 C
București
duminică, martie 17, 2024
AcasăACTUALITATE”E un privilegiu sa vizitezi Europa”. Tot mai multe state vor sa-i...

”E un privilegiu sa vizitezi Europa”. Tot mai multe state vor sa-i interzica pe rusi!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Noua specializare a elevilor ruși: pilotarea dronelor!

Elevii din Rusia vor învăţa despre tehnologia dronelor pentru...

În ritmul acesta Rusia ar putea rămâne fără tancuri

Potrivit unor calcule făcute de jurnaliștii prestigioasei revciste Forbes...

Vladimir Putin ar putea ataca Europa in 2024 sau 2025

O sursa de incredere de la una dintre agentiile...

Premierul estonian Kaja Kallas a cerut Uniunii Europene să nu mai dea vize turistice rușilor, la o zi după ce Volodimir Zelenski a spus că închiderea granițelor pentru turiștii ruși este „cea mai importantă sancțiune”, stârnind o nouă reacție nervoasă a Kremlinului.

„Opriți eliberarea de vize turistice pentru ruși. Vizitarea Europei este un privilegiu, nu un drept al omului, a scris Kallas pe Twitter.

Premierul estonian a spus că zborurile dinspre Rusia spre Europa sunt oprite, ceea ce înseamnă că, atunci când țările Schengen eliberează vize, vecinii Rusiei poartă povara, deoarece Finlanda, Estonia și Letonia sunt singurele puncte de acces terestre.

„Este timpul să punem capăt acum turismului din Rusia”, a conchis Kaja Kallas.

Apelul ei vine după ce președintele ucrainean a declarat într-un interviu pentru Washington Post că închiderea granițelor pentru turiștii ruși este „cea mai importantă sancțiune”.

Liderul de la Kiev a declarat luni că sancțiunile deja impuse Rusiei pentru războiul său neprovocat din Ucraina sunt „slabe” în comparație cu închiderea granițelor pentru cetățenii ruși timp de un an și un embargo total asupra achiziției de energie rusească.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reacționat marți spunând că nu există nicio șansă ca rușii să fie izolați de restul lumii și s-a întrebat dacă Europa ar trebui să continue să-l susțină pe Zelenski.

„Iraționalitatea gândirii sale în acest caz depășește orice limită. Acest lucru nu poate fi văzut decât extrem de negativ. Orice încercare de a izola Rusia sau rușii este un proces care nu are nicio perspectivă”, a declarat Peskov într-o conferință de presă.

Mai devreme sau mai târziu, Europa „va începe să se întrebe dacă Zelenski face totul cum trebuie și dacă cetățenii săi ar trebui să plătească pentru capriciile sale”, a adăugat Peskov.

Ultimele stiri