În această săptămână, în ultima ședința de Consiliu Local Sector 2, a fost votat un proiect de hotărâre inițiat de viceprimarul PNL Dan Cristian Popescu, proiect ce vine în sprijinul investitorilor din domeniul HoReCa.
Pentru a diminua efectele negative ale pandemiei COVID-19 asupra industriei a fost inițiat proiectul ce vizează deschiderea terasele care se vor putea extinde și pe trotuarul aferent localului, fără a afecta circulația pietonilor.Vestea a fost extrem de bine primită de către antreprenori și laudă măsura viceprimarului.
Proiectul de hotârâre vine și în sprijinul angajaților din această industrie, care se reîntorc la muncă, dar și în sprijinul statului, degrevându-l pe acesta de presiunea bugetară exercitată de somajul tehnic.
„În București sunt 31.000 de angajați din localuri și societăți de catering, care riscă să-și piardă locul de muncă. Acestora li se adaugă cei din hoteluri și personalul adiacent. Mai mult, odată cu deschiderea restaurantelor, terasele vor deveni spații mult mai sigure pentru noi toți, în această perioadă de criză sanitară. Prin acest proiect ajutăm industria HoReCa, cel mai greu încercat segment al economiei românești. În sectorul 2 susținem mediul privat, dar venim, în primul rând, în întâmpinarea locuitorilor prin această măsură. După două luni și jumătate de restricții, vom avea un spațiu suplimentar pentru recreere și petrecere a timpului liber”,declară viceprimarul Dan Cristian Popescu.