19.4 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăACTUALITATEPoliticaGuvernul menţine varianta dreptului de veto la votarea bugetului UE

Guvernul menţine varianta dreptului de veto la votarea bugetului UE

in:

Stiri pe acelasi subiect

Memorandumul avizat de Guvern privind bugetul UE pentru 2014-2020 relevă că România ar trebui să folosească dreptul de veto dacă preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, menţine o poziţie fermă legată de reducerea alocărilor inclusiv pentru România, mizându-se pe o renegociere în 2013.

 Scenariul este inclus în memorandumul discutat în şedinţa de marţi a Guvernului şi care include detalii privind participarea României la reuniunea Consiliului European extraordinar pe tema cadrului financiar multianual al Uniunii Europene 2014-2020, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.

Potrivit surselor citate, calculele indică faptul că Uniunea Europeană ar urma să reducă totalul fondurilor de coeziune cu 12,5 miliarde euro, din care aproximativ jumătate doar din alocările destinate României, fapt considerat inacceptabil de către Guvernul de la Bucureşti.

Guvernul nu acceptă nici creşterea contribuţiei la bugetul UE, considerând că aceasta ar pune o presiune mai mare pe buget şi ar tăia din fondurile necesare pentru dezvoltare.

Executivul mai consideră că plăţile directe către agricultorii români ar urma să fie aduse de către UE la acelaşi nivel cu cele din alte state abia peste şase ani, nu în patru ani cum era prevăzut, ceea ce ar mări decalajele între producătorii agricoli din diferite ţări membre.

Guvernul arată totodată că România ar trebui să se opună unei intenţii a UE de a reduce cuantumul decontărilor pentru proiecte UE, de la 85% la 75%, deoarece astfel ar creşte nivelul de cofinanţare impus autorităţilor române.

„România susţine un buget european adecvat pentru atingerea obiectivelor prioritare ale Uniunii în domeniul creşterii, coeziunii şi ocupării. Viitorul buget european trebuie să reflecte legătura solidă între priorităţile de finanţare ale bugetului UE şi obiectivele Strategiei Europa 2020, prin care se asigură o utilizare mai eficientă, strategică şi integrată a resurselor financiare comunitare în scopul generării de valoare adăugată europeană. Considerăm imperativă asigurarea finanţării adecvate pentru politica de coeziune şi politica agricolă comună, ambele având potenţial semnificativ pentru reducerea decalajelor de dezvoltare între statele membre ale UE.

În măsura în care în cursul negocierilor se va crea o legătură între performanţele actuale privind absorbţia fondurilor structurale şi alocările viitoare pentru perioada 2014-2020, iar această legătură ar putea conduce la reducerea semnificativă a sumelor alocate României pentru politica de coeziune, România va întreprinde toate demersurile în vederea respingerii acestei propuneri, fără a exclude, în acest caz, chiar blocarea adoptării viitoarei perspective financiare”, este o altă poziţie a Guvernului obţinută de MEDIAFAX.

Guvernul apreciază ca importantă îmbunătăţirea calităţii cheltuielilor, considerând însă că aceasta nu ar trebui să servească drept pretext pentru eventuale reduceri ale alocărilor pentru politica de coeziune. Guvernul este deschis la propunerea Comisiei Europene de a avea condiţionalităţi ex-ante, sub rezerva ca aceste condiţionalităţi să fie strict legate de obiectivele politicii de coeziune, în vederea promovării unor intervenţii coerente şi eficiente care să răspundă nevoilor de dezvoltare.

 

Ultimele stiri