„Scorul nu contează. Că e 6-1 sau că e 7-6, tot acolo e. Stilul Muguruzei nu-i convine lui Halep pentru că lovește foarte puternic, e mingea repede. A jucat puțin defensiv Simona. Oricum, ăsta e viitorul tenisului, să lovești din orice poziție, dacă intră – bine, dacă nu intră – iarăși bine. Aatea sunt turnee pregătitoare pentru US Open. Bănuiesc că toate vor să ajungă într-o formă bună. Simona a pierdut doar două meciuri sau trei.”,a declarat Năstase.
Legenda tenisului mondial nu a pierdut ocazia de a-l critica pe Cristian Tudor Popescu, cel care a comentat finala de la Cincinnati din studioul Digi Sport 2.
„Mă uitam, aveți un comentator foarte bun, Cristian Tudor Popescu, care nu înțelege nimic din sportul ăsta. Am închis sonorul, nu voiam să mai ascult, că mă zgâria pe creier”, a spus Ilie Năstase.