Acasă Economie INS: Castigul salarial mediu net a crescut cu 5 lei in februarie,...

INS: Castigul salarial mediu net a crescut cu 5 lei in februarie, la 1.553 lei!

27

1castigCastigul salarial mediu nominal brut a crescut, in februarie 2013, cu 0,3% pana la 2.144 lei, comparativ cu luna ianuarie 2013, in timp ce castigul salarial mediu nominal net a ajuns la 1.553 lei, mai mare cu 5 lei (0,3%) fata de luna precedenta, a anuntat Institutul National de Statistica (INS).

Valorile cele mai mari ale castigului salarial mediu nominal net s-au inregistrat in fabricarea produselor din tutun (4.731 lei), iar cele mai mici in hoteluri si restaurante (844 lei).

In raport cu evolutia preturilor de consum, indicele castigului salarial real pentru luna februarie 2013 fata de luna precedenta, calculat ca raport intre indicele castigului salarial nominal net si indicele preturilor de consum, a fost de 100,0%.

De asemenea, fata de luna octombrie 1990, indicele castigului salarial real a fost de 116,8%, avand acelasi nivel cu cel inregistrat in luna ianuarie 2013. In cursul anului se inregistreaza fluctuatii ale castigului salarial determinate, in principal, de acordarea premiilor anuale si a primelor de sarbatori (decembrie, martie/aprilie).

Acestea influenteaza cresterile sau scaderile in functie de perioada in care sunt acordate, conducand, in cele din urma, la estomparea fluctuatiilor castigului salarial lunar la nivelul intregului an.

Din datele INS, in luna februarie 2013, in majoritatea activitatilor din sectorul economic, nivelul castigului salarial mediu net a fost mai mic decat in luna precedenta ca urmare a nerealizarilor de productii ori incasarilor mai mici (functie de contracte), a dificultatilor financiare si concediilor fara plata. De asemenea, castigul salarial mediu net a scazut in luna februarie 2013 ca urmare a acordarii in luna ianuarie a primelor ocazionale ori sumelor din alte fonduri (inclusiv tichete cadou si tichete de masa) in unele activitati economice.

Cele mai semnificative scaderi ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat intre 8% si 10% in alte activitati extractive, extractia petrolului brut si a gazelor naturale, depozitare si activitati auxiliare pentru transport; intre 3% si 7% in tiparirea si reproducerea pe suporturi a inregistrarilor, fabricarea altor mijloace de transport, extractia minereurilor metalifere, fabricarea substantelor si a produselor chimice, colectarea si epurarea apelor uzate, fabricarea altor produse din minerale nemetalice; intre 2% si 3% in fabricarea calculatoarelor si a produselor electronice si optice, activitati de servicii anexe extractiei, transporturi terestre si transporturi prin conducte, fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului, fabricarea hartiei si a produselor din hartie, cercetare-dezvoltare, fabricarea de masini, utilaje si echipamente n.c.a, captarea, tratarea si distributia apei.

Cresterile castigului salarial mediu net fata de luna precedenta au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (inclusiv premii pentru performante deosebite), sume din alte fonduri (inclusiv tichete de masa), de realizarile de productie ori incasarile mai mari (functie de contracte). De asemenea, castigul salarial mediu net a crescut in luna februarie 2013 ca urmare a aplicarii prevederilor legale pentru stabilirea salariului minim pe economie, la 750 lei/luna.

Cele mai semnificative cresteri ale castigului salarial mediu net s-au inregistrat cu 41,8% in fabricarea produselor din tutun, intre 8,0% si 11,0% in fabricarea produselor farmaceutice de baza si a preparatelor farmaceutice, activitati de asigurari, reasigurari si ale fondurilor de pensii (cu exceptia celor din sistemul public de asigurari sociale); intre 3,5% si 7,5% in industria metalurgica, activitati de servicii in tehnologia informatiei (inclusiv activitati de servicii informatice), telecomunicatii, fabricarea echipamentelor electrice, extractia carbunelui superior si inferior, alte activitati de servicii, transporturi aeriene, intermedieri financiare (cu exceptia activitatilor de asigurari si ale fondurilor de pensii).

In sectorul bugetar s-au inregistrat usoare scaderi ale castigului salarial mediu net fata de luna precedenta in sanatate si asistenta sociala (-0,3%) si invatamant (-0,2%). Usoare cresteri ale castigului salarial mediu net fata de luna ianuarie 2013 s-au inregistrat in administratia publica (+1,0%) ca urmare a majorarii salariului minim pe economie si a promovarilor in gradul profesional.

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, castigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5,5%. Indicele castigului salarial real fata de aceeasi perioada a anului precedent a fost de 99,9%. Datele lunare privind castigul salarial si efectivul de salariati sunt obtinute printr-o cercetare statistica selectiva. Pentru dimensionarea esantionului s-a luat in considerare obtinerea unor estimatii ale principalelor caracteristici cercetate, care sa fie afectate de erori in limita a +/-3% si garantate cu o probabilitate de 95%.

Incepand cu luna ianuarie 2013, esantionul cuprinde 21.000 de unitati economico-sociale.

Sursa: agerpres.ro

ABONEAZA-TE LA NEWTV! Corect, Independent, Curajos