30.7 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasăACTUALITATETransporturiLegea mersului pe jos aprobata in Romania. Primariile ne vor forta sa...

Legea mersului pe jos aprobata in Romania. Primariile ne vor forta sa lasam masinile acasa

in:

Stiri pe acelasi subiect

Mașinile electrice se ieftinesc pe fondul scăderii cererii

Sub presiunea concurenţilor chinezi, marii producători auto americani şi...

Romania e deja calificata la Euro2024. Nu mai sunt bilete la meciul cu Elvetia!

Romania e deja calificata la Campionatul European din Germania,...

Rezumat Video: Kosovo invinge Israel. Romania are din nou sansa sa mearga la Euro!

Echipa nationala a Israelului a pierdut cu 0-1 duminica,...

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care prevede că primăriile „vor lua măsuri care să limiteze utilizarea autovehiculelor personale în oraşe” începând cu 2026. Legea merge spre promulgare la șeful statului și prevede că în toate orașele se va realiza o strategie care să încurajeze cetățenii să se deplaseze în următoarea ordine: mers pe jos, mers cu bicicleta, transport public, autoturism personal.

„Autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri care să limiteze utilizarea autovehiculelor personale în oraşe”, prevede proiectul de Lege privind mobilitatea urbană urbană durabilă, adoptat de Parlament.

Printre scopurile legii se află „reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, „reducerea congestiei la nivelul oraşelor”, „dezvoltarea orientată spre transport public” și „încurajarea utilizării transportului alternativ în detrimentul autovehiculelor personale”.

Strategia va deveni obligatorie pentru toate municipiile din România începând cu 1 ianuarie 2026.

Scad locurile de parcare pentru mașinile poluante

Principalele direcţii de acţiune care se vor avea în vedere la elaborarea planului se referă la „promovarea mijloacelor de transport alternative”, „- mobilitatea cu emisii zero în transportul rutier”, „dezvoltarea infrastructurii, dotărilor şi serviciilor pentru mersul cu bicicleta” și „creşterea numărului de utilizatori pentru modurile de transport prietenoase cu mediul în detrimentul celor poluante, prin reducerea spaţiilor de parcare/staţionare destinate acestora”, dar și „scăderea numărului de autovehicule la 1000 de locuitori”.

Legea mai prevede o „dezvoltare orientată spre transportul public” și propune proiectarea şi realizarea spaţiilor urbane prin asigurarea unor „conexiuni facile prin mersul pe jos şi cu bicicleta”.

„Reducerea dependenţei de autovehicule personale prin transport public accesibil, rapid, predictibil, sigur şi cu frecvenţă şi capacitate adecvată” se numără printre obiectivele legii. De asemenea, „stimularea utilizării transportului public, a mersului pe jos şi cu bicicleta prin introducerea unor taxe de parcare şi reducerea volumului de parcări pentru autovehicule”.

Zone de taxare specială

În vederea „limitării emisiilor provenite din transportul rutier”, vor apărea în orașe „zone cu nivel scăzut de emisie”, denumite ZNSE.

Prin ZNSE se înțelege zona delimitată de către autoritatea publică locală în cadrul căreia se instituie restricții și/sau taxare pentru accesul autovehiculelor în vederea îmbunătățirii calității aerului.

ZNSE se marchează cu indicatoare de către autorităţile administraţiei publice locale care pot să stabilească regulile şi tarifele de acces ale vehiculelor în interiorul acestora.

ZNSE pot fi de două tipuri:

a) ZNSE pentru care se stabilesc tarife de acces, caz în care autoritatea adminstraţiei publice locale care instituie aceste ZNSE trebuie să implementeze mecanisme care să asigure accesul în mod controlat în interiorul ZNSE;

b) ZNSE pentru care nu se stabilesc tarife de acces, ci doar reguli de acces, caz în care autoritatea adminstraţiei publice locale care instituie aceste zone nu trebuie să implementeze mecanisme care să asigure accesul în mod controlat în interiorul acestor zone, de exemplu bariere de acces, dar trebuie să asigure controlul aleatoriu al accesului în aceste zone prin intermediul poliţiei locale.

Municipiile reședință de județ au obligația să instituie, până la data de 1 noiembrie 2026, benzi dedicate transportului în comun, în baza prevederilor planului de mobilitate urbană durabilă pentru liniile de transport public cu o viteză medie de deplasare mai mică de 15 km/h.

Ținte pentru mașini electrice

Legea instituie și un prag de procente și termene pentru întroducerea în parcul auto a mașinilor electrice, adică a vehiculelor cu emisii 0, astfe:

a) până la data de 31 decembrie 2025 cel puţin 5%;

b) până la data de 31 decembrie 2028 cel puţin 10%;

c) până la data de 31 decembrie 2031 cel puţin 20%;

d) până la data de 31 decembrie 2034 cel puţin 30%;

e) până la data de 31 decembrie 2037 cel puţin 40%;

f) până la data de 31 decembrie 2040 cel puţin 50%.

În orașe toată strategia va fi prioritizată în această ordine: „mers pe jos, mers cu bicicleta, transport public, autoturism personal”.

Ultimele stiri