3.3 C
București
marți, noiembrie 12, 2024
AcasăStirea zileiLipsa banilor, principalul motiv de stres pentru angajatul roman

Lipsa banilor, principalul motiv de stres pentru angajatul roman

in:

Stiri pe acelasi subiect

Furnizorul de spatii de lucru Regus a facut un studiu din care reiese ca angajatii romani sunt din ce in ce mai stresati. Potrivit analizei, 63% dintre respondenţii români afirmă că nivelul lor de stres a crescut în ultimul an, principala cauză fiind situaţia financiară personală.

„Instabilitatea continuă a economiei mondiale a alimentat această presiune în creştere, iar respondenţii confirmă că majoritatea cauzelor stresului sunt de natură profesională, mai mult decât personală, cu situaţia financiară personală, clienţii şi angajaţii în vârful listei de cauze”, se arată într-un comunicat al Regus.

Studiul ebidentiaza care sunt principalele motive pentru care salariatii din Romania sunt stresati: situaţia financiară personală (73%), clienţii (55%) şi angajaţii/colegii (25%).

Cercetarea realizata de Regus a incercat sa identifice posibile solutii pentru rezolvarea acestor probleme si a constatat că şapte din zecerespondenţi români (70%) identifică lucrul flexibil ca fiind un mod de reducere a stresului. Aproape jumătate (40%) dintre participanţii la studiu consideră că modul de lucru flexibil este mai orientat spre familie. Totodată, 70% dintre respondenţi au afirmat că lucrul flexibil este mai ieftin decât locaţiile fixe şi 85% au apreciat că îmbunătăţeşte productivitatea.

Realizatorii studiului au constatat ca la nivel global este mult mai probabil ca angajaţii companiilor mici să fie stresaţi de clienţi (42%) decât angajaţii companiilor mari (27%), dar au fost mult mai puţin ofensaţi de conducere (20%) decât corespondenţii lor din firmele mai mari (40%).

„Fără îndoială, angajaţii stresaţi sunt totodată nefericiţi şi nesănătoşi, deci companiile care doresc să îşi ajute angajaţii să ducă vieţi mai pline de satisfacţii nu pot omite analizarea şi reducerea nivelului de stres din cadrul organizaţiei lor. Cu toate acestea, problema dificilă a stresului nu afectează numai angajaţii, ci şi companiile, deoarece acestea descoperă că au angajaţi care nu pot lucra conform necesităţilor, care au nevoie de mai multe concedii medicale şi sunt mai puţin eficienţi”, a declarat Ramona Iacob, Market Team Leader Regus.

Ea a adăugat că nivelul de stres continuă să crească în întreaga lume, cu angajaţi care se apropie din ce în ce mai mult de epuizare. Pe termen scurt, aceasta presupune pierderea angajaţilor valoroşi şi confruntarea cu o productivitate scăzută, pe măsură ce personalul se confruntă cu stresul legat de probleme de sănătate, insomnie şi epuizare, dar efectele pe termen lung ale acestei presiuni sunt încă greu de prevăzut şi ar putea fi dezastruoase, a mai spus ea.

Sondajul examinează opiniile a peste 16.000 de profesionişti din toată lumea.

 

Ultimele stiri