Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan a declarat că proiectul ce prevede interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public este aproape finalizat: ”în primul rând posibilitatea oamenilor din sistemul public să muncească opțional dacă vor până la 70 de ani”.
„Cât de curând. Proiectul este aproape finalizat. Mai avem consultări, astfel încât el să fie în primul rând constituţional. În acelaşi timp să nu creeze distorsiuni în economie. Aş vrea să reţineţi că aici e vorba de mai mult decât cumulul pensie salariu la stat. În primul rând, proiectul a izvorât din curentul care există în sistemul public ca odată pensionat în sistemul public, uneori chiar şi anticipat, a doua să te angajezi din nou la stat. Ori noi prin acest proiect dăm în primul rând posibilitatea oamenilor din sistemul public să muncească opţional dacă vor până la 70 de ani. În momentul în care fac acea opţiune să muncească până la 70 de ani să beneficieze de salariu, dar să nu poată să cumuleze şi pensia”, a spus Raluca Turcan, întrebată despre subiect sâmbătă la Parlament.
Ministrul Muncii a adăgat că un alt aspect important este faptul că acest proiect încurajează munca în sistemul public şi menţinerea în viaţa activă.
„Un alt lucru este de important e şi prevederea prin care odată ieşit la pensie din sistemul public, dacă vrei să te reangajezi, poţi să o faci în baza acestui proiect. Aşadar, acest proiect încurajează mult munca în sistemul public, menţinerea în viaţa activă şi respectarea unui principiu firesc, unui principiu moral – să nu poţi să cumulezi două surse publice de venit în acelaşi timp”, a explicat Turcan, conform news.ro.