Misiune imposibila. Romania mai are la dispozitie o luna pentru a evita suspendarea POSDRU

25

Pentru a evita suspendarea platilor, Autoritatea de Management a Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane(AMPOSDRU) trebuie să remedieze până în 6 octombrie deficienţele constatate de Comisia Europeană(CE).

 

Directorul general al AMPOSDRU, Cristian Ababei a declarat ca tara noastra a primit pe 7 august o scrisoare de presuspendare a acestui program din partea Comisiei Europene. Depesa trimisa de autoritatile comunitare preciza ca Romania are la dispoziţie două luni pentru implementarea recomandărilor CE. Ababei a adăugat că AMPOSDRU a elaborat în acest sens un plan de măsuri, care urmează să fie transmis CE în această săptămână.

Răzvan Cotovelea, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Europene pentru Coordonarea instrumentelor structurale, a apreciat că remedierea deficienţelor pe POSDRU în două luni, după derapajele din anii 2010-2011, pare o “misiune imposibilă”, în timp ce Eugen Teodorovici, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al primului-ministru, a afirmat că raportul CE despre POSDRU nu este unul “dur”, iar problemele pot fi rezolvate în termenul menţionat.

Raportul de audit al CE privind POSDRU semnalează că procesul de evaluare şi selecţie arată deficienţe sistemice şi nu asigură selecţia proiectelor calitative, au fost aprobate proiecte cu bugete nejustificate, salarii disproporţionate şi achiziţii nejustificate, regulile naţionale de eligibilitate sunt ambigue în măsura în care permit o alocare şi o utilizare ineficiente a resurselor în implementarea proiectelor, verificările de management prezintă deficienţe în ceea ce priveşte metodologia aplicată pentru eşantionarea documentelor justificative controlate, precum şi costuri ridicate aferente resurselor umane, care nu au putut fi justificate prin rapoartele de activitate sau prin documentele de suport.

Ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, a declarat că, până în prezent, 29,27% din plăţile aferente POSDRU au fost făcute, dar gradul de absorbţie de la UE este de doar 7,73%.