14.8 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăACTUALITATEMoscova trimite zece nave de razboi in Marea Neagra! Putin: Rusia să...

Moscova trimite zece nave de razboi in Marea Neagra! Putin: Rusia să se pregătească de ce e mai rău!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Victorie simbolica a rusilor la Avdiivka

Victorie simbolică a rusilor la Avdiivka după ce armata...

Zelenski vrea o ”resetare” în conducerea ţării

Volodimir Zelenski a declarat ca vrea o  ”resetare” de...

Noua specializare a elevilor ruși: pilotarea dronelor!

Elevii din Rusia vor învăţa despre tehnologia dronelor pentru...

În ritmul acesta Rusia ar putea rămâne fără tancuri

Potrivit unor calcule făcute de jurnaliștii prestigioasei revciste Forbes...

Ministerul rus al Apărării a declarat joi că a dispus transferul a zece nave de război, inclusiv vase de desant şi nave purtătoare de artilerie din Marea Caspică în Marea Neagră pentru a lua parte la exerciţii navale, relatează Reuters, citând Interfax.

Occidentul şi Ucraina şi-au exprimat anterior îngrijorarea faţă de comasarea de trupe şi echipamente militare în apropierea frontierei ruso-ucrainene. Autorităţile de la Moscova au declarat miercuri, prin vocea purtătorului de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, că forţele ruse vor rămâne la graniţa cu Ucraina „atât cât se va considera necesar de către conducerea noastră militară şi de către comandantul nostru suprem”, preşedintele rus Vladimir Putin.

Ministrul apărării Serghei Şoigu a anunţat marţi începerea unei inspecţii planificate privind pregătirea de luptă a forţelor armate ruse în toate cele patru districte militare ale Federaţiei Ruse, fiind prevăzute peste 4.000 de exerciţii în această lună.

„Ca parte a verificării antrenamentelor efectuate pe timpul iernii, peste 10 nave amfibie şi purtătoare de artilerie şi vase din cadrul Districtului militar Sud desfăşoară un transfer interflotă din Marea Caspică în Marea Neagră”, se menţionează într-un comunicat al serviciului de presă al Districtului militar Sud.

Conform textului, citat pe pagina sa web de Interfax, acest transfer de nave în Marea Neagră are drept scop efectuarea de exerciţii navale.

Flota rusă din Marea Neagră îşi are baza la Sevastopol, în Crimeea, peninsula ucraineană anexată în 2014 de Rusia, notează Reuters.

În acest context, agenţia de presă Interfax evocă declaraţia făcută miercuri de purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova, care a declarat că NATO este cea care continuă să-şi intensifice „activităţile forţelor sale armate pe teritoriul Ucrainei şi în Marea Neagră”, o declaraţie intens difuzată de media de propagandă ruseşti.

Zaharova a denunţat o „campanie informaţională agresivă declanşată de Ucraina şi unele state occidentale, care încearcă să acuze Rusia de escaladarea tensiunilor în Donbas şi la graniţa ruso-ucraineană”, potrivit Interfax şi TASS.

Pretext pentru aceasta au servit, potrivit lui Zaharova, situaţia tot mai gravă din estul Ucrainei, pentru care ea acuză autorităţile de la Kiev, precum şi „activităţile planificate de instruire militară ale forţelor armate ruse, care se desfăşoară în mod regulat pe teritoriul Rusiei în această perioadă şi care nu depăşesc amploarea din anii trecuţi”, conform comunicatului MAE rus.

De fapt, de la sfârşitul lunii martie Rusia comasează trupe şi echipamente militare la frontiera ucraineană, în special, în dreptul regiunilor separatiste Doneţk şi Lugansk, dar şi mai la nord, în regiunea Voronej, precum şi în Crimeea, ceea ce a provocat temeri privind declanşarea unor acţiuni militare la scară largă de către Moscova în Ucraina. Reţelele de social media abundă în imagini cu transferuri de blindate, artilerie şi alte echipamente în zona respectivă.

„Nu a existat o astfel de concentrare de trupe ruse în apropierea frontierei ucrainene din 2015”, au declarat marţi experţi ai platformei Conflict Intelligence Team, grup de bloggeri şi jurnalişti independenţi ruşi care investighează conflicte armate prin analizarea datelor din spaţiul public.

Rusia trebuie să fie pregătită pentru cel mai rău scenariu în ceea ce priveşte sancţiunile SUA, din cauza „politicii ostile şi impredictibile” a Washingtonului, a comunicat joi Kremlinul, informează Reuters.

SUA au atenţionat că vor impune noi sancţiuni împotriva Moscovei în legătură cu tratamentul la care este supus opozantul rus aflat în detenţie Aleksei Navalnîi şi în legătură cu alte probleme, ceea ce pune presiune pe rubla rusească şi pe pieţele Rusiei, scrie agerpres.ro.

„Ostilitatea şi impredictibilitatea acţiunilor SUA ne obligă să fim pregătiţi pentru cel mai rău dintre scenarii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Relaţiile dintre Moscova şi Washington s-au deteriorat puternic luna trecută, când Rusia şi-a rechemat ambasadorul după ce preşedintele american Joe Biden a spus că Vladimir Putin este un „ucigaş”.

Ultimele stiri