Chinurile facerii!

Văd în aceste zile discuții aprinse pentru formarea unei noi coaliții de guvernare. Mă așteptam să asistăm la o dezbatere pe idei, programe de guvernare, la o luptă politică pentru soluțiile de redresarea economică și socială a țării. Din păcate nu am văzut nimic din toate acestea, doar aceeași politicieni, aceleași false probleme, aceeași văicăreală continuă, același bătălii pentru „ciolan”, aceleași interese personale meschine, semn că nu au înțeles nimic din votul românilor.

Mai mult, văd că USR-ul, cel care este și el responsabil în mare măsură de situația dezastroasă în care se află țara, acum face fițe de „domnișoară”, încercând să-i prostească pe toți, în speranța că va putea să facă uitată perioada în care a petrecut-o ca angajată într-o ”casă de toleranță” (a se citi redactarea și negocierea PNRR).

PSD-ul se dovedește mult prea anchilozat, prea lipsit de mobilitate și vine la aceste negocieri tot cu vechii politicieni și dornic să le păstreze acestora sinecurile ministeriale, în beneficiul personal sau a celor apropiați acestora. Pentru domniile lor nu contează că România este acum în ipostaza pisicii lui Schrodinger, important este ca bucata de „ciolan” care le va reveni să fie cât mai mare.

PNL-ul nu se deosebește prea mult de PSD, doar că în fruntea sa a fost numit Ilie Bolojan, un fel de Vasile Blaga reșapat, trecut prin administrația publică și care a descoperit că Oradea și Bihorul sunt mult prea mici pentru vastele sale cunoștințe în domeniul austerității și tăierilor, de care, în opinia guvernanților, România are foarte mare nevoie.

UDMR-ul rămâne, așa cum ne-am obișnuit, principalul factor de echilibru, singurul care pare că știe ceea ce este de făcut pentru ca România să iasă din criza economică în care este și pe care actualii guvernanți nu au dorit s-o recunoască înainte de alegeri. Păcat că UDMR-ul are o agendă ascunsă, revizionistă! Dacă nu ar mai suferi de Alzheimer unguresc (știu că au fost primii, dar nu știu unde), ar fi o formațiune absolut respectabilă și de succes..

Despre minoritățile naționale, numai de bine! Sunt precum Dumnezeu, nimeni nu l-a văzut, dar toți știu că există.

Aceasta se întâmplă cu așa numita „coaliție proeuropeană”, care seamănă cu statul Kosovo pentru România, s-au autoproclamat ca țară, dar nimeni din autoritățile de la București nu vor s-o recunoască. De aici și diferențele de agendă dintre politicienii celor 4 (patru) formațiuni politice și votul cetățenilor acestei țări.

În privința opoziției, catalogată ca extremistă după principiul „crede și nu cerceta”, observ că nici acolo nu vedem ceva nou.

AUR-ul și SOS își continuă retorica privind forțele oculte care doresc să ne fure țara (de parcă ceea a fost de furat nu va fi fost făcut inclusiv cu sprijinul tacit al politicienilor din aceste formațiuni politice), și ne spun cum vor face acestea să curgă lapte, miere și salarii imense pe râurile din România, iar câinii de pe toate drumurile țării nu vor mai purta covrigi în coadă, ci case și mașini, să ajungă la tot românul.

Dinspre POT (Partidul Oamenilor Tineri) nu avem niciun semnal, semn că doamna Anamaria Gavrilă, președintele acestei formațiuni, probabil că încă nu și-a terminat anunțatul post negru. Probabil că domnia sa, după ce va ieși din post, ne va spune cum poți fi june la cele peste 41 de primăveri ale domniei sale și care este secretul acestui partid, în care politicienii trimiși în Parlamentul României, majoritatea de peste 50 de ani, sunt în floarea tinereții. Dar să nu ne îngrijorăm prea tare de viitorul POT pentru că, sunt convins că după aceste alegeri parlamentare se va aplica ceea ce a spus Lucrețiu Pătrășcanu la primul congres al PCR de după război: „tovarăși, puțini am fost, mulți am rămas”.

Cam acesta este „spectacolul” pe care ni-l oferă partidele politice din România în acest moment și care nu este diferit de cel dat de acestea (indiferent de nume sau orientare politică) de fiecare dată când sunt alegeri parlamentare sau schimbări de guvern din 1996 încoace, de la căderea Partidelor Stat (PCR – decembrie 1989 și FSN – 1996).

Circul de stat…

În ceea ce privește candidații cunoscuți până acum la funcția supremă în stat (Călin Georgescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi), nici aici nu este nimic nou sub soare.

Nu voi discuta despre anularea de către Curtea Constituțională a primului tur al alegerilor prezidențiale, pentru simplul motiv că am abordat acest lucru, pe larg, într-un articol publicat cu puțin timp în urmă.

Dar să vedem pe cine avem drept candidați la funcția de Președinte al României și care ar putea fi „calitățile” acestora:

Despre Elena Lasconi

Elena Lasconi, seamănă, pe zi ce trece, tot mai mult cu o altă Elenă din istoria recentă a României, tovarășa Elena Ceaușescu. Chiar și a asemănările fizice sunt evidente, dar voi face câteva remarci despre celelalte similitudini.

Din punctul de vedere al studiilor, situația este identică (Elena Lasconi a absolvit o facultate de apartament, iar Elena Ceaușescu și-a obținut titlurile universitare tot într-un apartament, cel al soțului său, „Geniul Carpaților”, „iubitul conducător”, tovarășul Nicolae Ceaușescu).

Calitatea și cantitatea cunoștințele celor două în materie de politică externă sunt izbitor de asemănătoare, 0 (zero) absolut.

Tot la fel cum Elena Ceaușescu intra peste ședințele de guvern conduse de Nicolae Ceaușescu, la fel a intrat și Elena Lasconi peste ședința PSD, PNL, UDMR și minorităților naționale, convocată pentru împărțirea „ciolanului” (17 decembrie 2024). Să nu credeți că gestul doamnei Lasconi a fost pentru binele populației României. Nu, a fost pentru ca USR-ul să nu lipsească cumva de la această „distribuire justă”, în folosul membrilor acestei formațiuni politice, a ceea ce mai este de furat în această țară.

În ceea ce privește politica de apărare, la Elena Lasconi, ca și la tovarășa Ceaușescu, totul se rezumă la faptul că toți militarii, indiferent de grad, sunt soldați. Acum înțeleg de ce USR a votat împotriva proiectului de lege privind eliminarea inechităților din legea privind pensiile militare: pentru cei din această formațiune politică, toți militarii au același grad!

În ceea ce privește apucăturile de „țață” ale celor două Elene analizate, cred că nu are nimeni ceva de comentat. Domnia sa, Elena Lasconi, pretinde să fie candidatul unic al „partidelor de dreapta”, uitând că USR (formațiune neomarxistă), prin ideologia egalitaristă promovată, numai partid de dreapta nu este. Ar fi ca și cum Partidul Comunist Român s-ar declara ca fiind ultraconservator și ar solicita să facă parte din PPE (Partidul Popularilor Europeni)! Asta îmi aduce aminte de o zicală a foștilor membri ai Mișcării Legionare, apărută după 1945: „Camarade nu fi trist, Legiunea merge înainte prin Partidul Comunist”. Așa și cu Elena Lasconi și orientarea sa politică și a partidului care o susține!

Despre Nicușor Dan

Nicușor Dan poate fi caracterizat printr-o vorbă din materia atât de dragă actualului edil a Bucureștiului și pe care profesorul meu de matematică obișnuia să ne-o spună: „o nulitate ridicată la orice putere, tot o nulitate este”! Probabil că dacă va ajunge președinte, va dori să aplice scenariul hibrid la nivelul întregii țări, testat cu mult succes în acest moment în București: o săptămână fără apă caldă, iar următoarea fără căldură.

Să nu mai vorbim de faptul că timp de 4 (patru) ani, Nicușor Dan nu a făcut mare lucru pentru București, asta ca să fiu generos! Dovadă în acest sens sunt teancurile de hârtii nesemnate care zac și acum pe biroul edilului capitalei României. Pentru a putea realiza acest nimic, Nicușor Dan, sprijinit de Consiliul General al Municipiului București (a se citi PNL și USR), a făcut ”hernie inghinală”. Nu, nu de la ridicat greutăți, ci de la ridicat valoarea taxelor și impozitelor pentru locuitorii capitalei. Acest lucrul se va repeta, cu siguranță, și în noul mandat acordat de bucureșteni.

Despre Călin Georgescu

Călin Georgescu, perceput drept candidatul antisistem, are șanse reale să devină Președintele României, dacă judecătorii de la Curte Constituțională, după modelul Dianei Iovanovici-Șoșoacă, nu-l vor opri în cursa sa pentru a deveni viitorul locatar de la Cotroceni.

Acesta și-a dorit cu ardoare o carieră politică încă de dinainte de 1989, când a fost susținut de Mircea Malița, un remarcabil diplomat român din perioada comunistă și membru al Academiei Române. După revoluția din decembrie ’89, domnul Georgescu și-a căutat mereu susținători în rândul unor oameni puternici ai vremii. Astfel, pentru o perioadă de timp, a fost susținut de Sergiu Celac, diplomat și, în același timp, fost translator prezidențial oficial pentru limbile engleză și limba rusă al lui Nicolae Ceaușescu. Celac a mai fost, printre altele, ministru al Afacerilor Externe (1989-1990) și co-director, alături de academicianul Mircea Malița, al revistei “Mileniul III” (1999-2004).

Printre susținătorii săi îi putem enumera pe Ioan Mircea Pașcu, membru fondator al Consiliului Frontului Salvării Naționale (FSN), ulterior al Frontului Democratic al Salvării Naționale (FDSN), Partidul Democrației Sociale din România (PSDR) și, în sfârșit al Partidului Social Democrat (PSD). Pașcu, de alt fel un remarcabil politician, a fost parlamentar și, ulterior, eurodeputat din partea PSD, Vasile Secăreș, fost profesor la Academia „Ștefan Gheorghiu” și, după 1989, consilier al președintelui Ion Iliescu, Ioan Talpeș, fost director al Serviciului de Informații Externe, Vladimir Pasti, una dintre eminențele cenușii ale FSN, FDSN, PSDR și, de asemenea, apropiat/consilier al președintelui Ion Iliescu, voi încheia cu Mircea Geoană, politician căruia Georgescu i-a fost consilier.

Nu înțeleg cum Călin Georgescu a fost președinte al organizației neguvernamentale Clubul de la Roma – România (un ONG care este destinat celor care îi admiră pe cei din Club, fără însă a fi și membrii ai acestei prestigioase organizații). Dacă cineva este curios, poate să-l întrebe pe candidatul la funcția supremă în stat ce a făcut, pe care dintre susținătorii săi i-a dat afară din acest ONG imediat după ce a devenit președintele său.

Lista demnitarilor comuniști sau din FSN/PDSN/PSDR/PSD care l-au susținut pe Georgescu este mult mai lungă.

Trebuie să remarc acest mix din personalitatea lui Călin Georgescu între Corneliu Vadim Tudor (în ceea ce privește declarațiile sale naționaliste, lucru de altfel remarcabil), Adolf Hitler (prin ideile antisemite și xenofobe promovate) și celebrele personaje Trandafir (interpretat de Puiu Călinescu), din seria cinematografică „BD” și Agamiță Dandanache, din piesa lui I.L. Caragiale „O scrisoare pierdută”.

Dacă tragem linie, putem observa cu ușurință că, vorba lui Pristanda din aceeași piesă a lui Caragiale, Călin Georgescu este „curat murdar, Coane Fănică”, antisistem! În consecință, îmi este imposibil să mă decid cum să-l caracterizez pe domnul Georgescu: erou, patriot, sfânt sau locatar permanent al Spitalului Clinic „Prof. Dr. Alexandru Obregia”!

Aștept cu nerăbdare și alți candidați, mai ales cei ai PSD și PNL, pentru a putea analiza împreună „meritele și faptele” acestora. Tare îmi este teamă că ambele formațiuni politice vor veni tot cu personaje vechi, mai mult sau mai puțin compromise politic.

Pot, la final, să concluzionez că afirmația lui Homer, conform căreia „celor pe care vor să-i piardă, zeii le iau, mai întâi, mințile”, este mai actuală decât niciodată.