Statele Unite au spus recent că vor apăra Taiwanul în cazul în care China îl invadează. Mai interesant este că Japonia, o țară care nu a întreprins acțiuni militare din 1945, a spus același lucru.
Declarațiile recente nu schimbă prea mult peisajul militar din zonă – rachetele americane ar împiedica atacul amfibiu al Chinei înainte ca acesta să ajungă chiar pe țărmurile Taiwanului, de aceea Beijingul vorbește mult despre invazie fără a invada efectiv. Dar pozițiile exprimate de SUA și Japonia, corelate cu încăpățânarea Chinei, schimbă dramatic mediul politic global, scrie cunoscutul analist și strateg George Friedman în Geopolitical Futures.
Nu în ultimul rând, Washingtonul și Tokyo nu numai că se mândresc cu două dintre cele mai mari economii din lume, dar sunt mari clienți ai chinezilor. Avertismentul militar este implicit cuplat cu unul economic.
Acest lucru este agravat și mai mult de o declarație privind înființarea a ceea ce Washingtonul numește Cadrul Economic Indo-Pacific, care va include aparent Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Coreea de Sud, India, Singapore, Malaezia, Indonezia, Vietnam, Filipine, Thailanda și Brunei. Nu este clar ce va face acest grup sau când o va face. Ceea ce este clar este că există o mulțime de țări asiatice care sunt dispuse să participe la un grup economic sponsorizat în esență de Statele Unite, cu Japonia ca prim membru, notează analistul.
Acum sunt două arme îndreptate spre China. Una este cea militară, care include Dialogul de securitate patrulater format din Japonia, India, Australia și Statelor Unite.
Cealaltă este economică, oferind o provocare serioasă strategiei de export a Chinei cu mult înainte ca aceasta să fie gata să treacă la consumul intern. Războaiele pot rezolva problemele economice, așa cum a făcut al Doilea Război Mondial pentru Statele Unite. Coaliția militară organizată împotriva Chinei este puțin probabil să declanșeze un război, în timp ce Beijingul s-ar confrunta cu o coaliție periculoasă dacă ar începe unul singur. Cele două arme se sprijină reciproc.
Acest lucru se întâmplă în același timp în care se desfășoară războiul ruso-ucrainean. Rusia a ales să invadeze Ucraina cu presupunerea că Ucraina se va prăbuși. Nu a făcut-o, în primul rând din cauza infuziilor masive de arme trimise de Occident, precum și a sancțiunilor economice impuse Rusiei.
China este, de asemenea, din ce în ce mai izolată. Cu luni în urmă, formase un fel de alianță cu Rusia. Nu a fost niciodată clar cum acea alianță ar fi avut efecte, iar acum nu vom ști niciodată, datorită eșecului invaziei, până acum, a Rusiei în Ucraina. China nu își mai permite să ajute Rusia din punct de vedere politic sau economic, iar Rusia nu își poate permite să ajute China militar.
Suma tuturor acestor lucruri este că SUA au reapărut ca un hegemon global, chiar dacă într-adevăr nu a dispărut niciodată. Creșterea Rusiei și a Chinei a obligat SUA să atingă poziția la care ajunsese între 1945 și 1991, dar aceeași creștere a făcut Moscova și Beijingul vulnerabile.
George Friedman spune că a prognozat în 2009 că Rusia va ataca Ucraina, chiar dacă s-a înșelat cu privire la momentul invaziei, că războiul va duce la o criză internă și că, între timp, o criză economică în China va crea o criză politică, lăsând SUA ca putere dominantă de facto a lumii.
Următorul set de previziuni pe 10-20 de ani al lui Friedman: apariția Poloniei ca lider de putere în Europa, reapariția Japoniei ca putere dominantă asiatică și ascensiunea Turciei.
Acest război va face din Polonia o putere militară semnificativă și un factor de decizie în Europa. Japonia a proclamat acum că este atât o putere militară, cât și economică și, pe măsură ce China va slăbi, va fi puterea asiatică decisivă în zonă. Pronosticul pentru Turcia este „rău“, dar „îl susțin“, conchide Friedman.