Doua companii importante din industria alimentara, Smithfield Romania si Cris Tim, vor avea posibilitatea, in curand, de a vinde produsele pe care le fabrica pe una dintre cele mai mari piete din lume. Cele doua firme au obtinut angajamentul autoritatilor chineze de inscriere in procedura de solutionare rapida a solicitarilor pentru deblocarea exporturilor de carne si produse din carne in China.

Smithfield si Cris Tim au participat la o misiune economica in Republica Populara Chineza, in perioada 29 octombrie – 7 noiembrie 2012, alaturi de alte cinci companii, prilej cu care s-au intalnit cu oficialii Administratiei Generale pentru Controlul Calitatii, Inspectiei si carantinei din R.P. Chineza (AQSIQ), se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri. La misiunea economica din China, care a avut scopul de a promova vinurile romanesti si produsele agro-alimentare, au participat si Bio-Terra, Bohemia Lions Trading, MV Romexim Trading, Domeniile Sahateni, Orlando Import Export 2001.

Delegatiile din tara noastra au mers in orasele Guangzhou si Beijing, precum si in R.A.S. Hong Kong si R.A.S. Macao. Reprezentantii firmelor romanesti au avut intalniri de afaceri cu oficiali ai HKTDC (Consiliul pentru Dezvoltarea Comertului din R.A.S. Hong Kong), Camera de Comert Bilaterala Romania – R.A.S. Macao, IPIM (Institutul pentru Promovarea Comertului si Investitiilor din R.A.S. Macao), Asociatia Carnii din R.P. Chineza, AQSIQ (Administratia generala pentru Controlul Calitatii, Inspectiei si carantinei din R.P. Chineza), TDB (Biroul pentru Dezvoltarea Comertului), Ministerul Agriculturii si Ministerul Comertului R.P. Chineze.

In cadrul acestor intalniri au fost analizate posibilitatile de crestere a exporturilor de vinuri romanesti pe piata chineza, precum si modalitatile de finalizare a procedurilor de deblocare a importurilor de carne si produse din carne din Romania in R.P. Chineza.

Exporturi, sistate in 2003

Livrarile de carne si produse procesate din carne de porc provenind de la firme romanesti au fost interzise pe piata Uniunii Europene din anul 2003, intrucat Romania folosea vaccinarea porcilor pentru eradicarea pestei porcine clasice. Nici celelalte tari din afara spatiului comunitar nu au mai acceptat sa primeasca marfa de la noi. In anul 2007, Comisia Europeana a decis sa prelungeasca, pana la 31 decembrie 2009, interdictia impusa companiilor de la noi, considerand ca pesta porcina nu este inca tinuta sub control. In decembrie 2009, Comitetul Permanent pentru Lantul Alimentar si Sanatate Animala a aprobat includerea Romaniei in anexa III a Deciziei 2008/855, ceea ce permitea unitatilor de procesare a carnii de porc din Romania sa iasa pe piata comunitara cu produse din carne provenita din zonele europene oficial libere de pesta porcina clasica.

Ulterior, Romania a solicitat Comisiei Europene, la cererea producatorilor romani, includerea in anexa II a Deciziei 2008/855. Aceasta decizie ar permite si comertul cu carne si produse din carne de porc produse in Romania, deschizand producatorilor romani perspective favorabile pentru a-si comercializa produsele pe piata europeana.

Anul trecut, in decembrie, tarile membre UE au aprobat in unanimitate o decizie prin care Romania a primit dreptul ca, incepand cu 1 ianuarie 2012, sa poata exporta carne de porc in spatiul comunitar. Chiar daca exporturile au fost reluate, doar o singura companie a primit avizul favorabil al Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA). Compania respectiva este Smithfield Romania, filiala locala a gigantului american Smithfield Foods, cel mai mare producator si procesator de carne de porc, la nivel mondial.

Dupa ce UE ne-a deschis portile, exista semnale ca si alte piete ar vrea sa ne includa printre furnizorii lor. Patronul Cris-Tim, Radu Timis, negociaza deja cu rusii posibilitatea unor exporturi in aceasta tara, iar misiunea economica din China ne arata ca si aici putem patrunde cu produsele romanesti.

Transparenta face diferenta