21.8 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomiePosta Romana devine BANCA! Tranzactia a fost INCHEIATA!

Posta Romana devine BANCA! Tranzactia a fost INCHEIATA!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Negocierile dintre Poşta Română şi Nextebank au ajuns în etapa finală, iar intermedierea produselor şi serviciilor bancare la ghişeele Poştei Române va începe anul viitor, a declarat directorul general al Poştei Române, Alexandru Petrescu.

„Suntem la finalul negocierilor cu Nextebank. După ce acordul va fi aprobat de conducerile celor două entităţi, documentul va fi transmis autorităţilor competente spre analiză. În urma obţinerii aprobărilor necesare, estimăm că intermedierea produselor şi serviciilor băncii la ghişeele operatorului naţional de servicii poştale va debuta undeva în primul trimestru al anului viitor”, a spus Alexandru Petrescu.

În ultimul an, liniile de afaceri ale Poştei Române au fost îmbogăţite cu noi servicii, în principal în segmentele serviciilor financiar-poştale, curierat rapid, e-commerce sau servicii poştale, scrie Realitatea.net.

Tot în această perioadă a fost lansat brokerul propriu de asigurări al Poştei, care a prezentat deja mai multe produse proprii de asigurare, în parteneriat cu asigurători de top, cu target pe categoriile sociale cu venituri reduse.


Citeste si:

Mai multe CONTRACTE incheiate de Posta Romana au fost trimise de Guvern la DNA!

Zsolt Nagy si Tudor Chiuariu, CONDAMNATI definitiv in DOSARUL POSTA ROMANA!


Alexandru Petrescu este director general al Poştei Române şi membru al Consiliului de Administraţie al companiei. Totodată, este membru al Consiliului de Administraţie al Poştei Române Broker de Asigurare (PRBA) şi exercită funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al CFR Călători SA, ca urmare a unui proces de selecţie desfăşurat de PriceWaterhouseCoopers.

El are dublă cetăţenie, română şi britanică, fiind absolvent al University of Wales, Marea Britanie.

Ultimele stiri