6.7 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăACTUALITATEInternationalPresedintele Venezuelei Hugo Chavez a murit de cancer

Presedintele Venezuelei Hugo Chavez a murit de cancer

in:

Stiri pe acelasi subiect

chavez_photo26

Presedintele venezuelean, Hugo Chavez, a decedat, marti, la Caracas, din cauza cancerului, la varsta de 58 de ani, a anuntat vicepresedintele Nicolas Maduro la televiziunea publica, relateaza AFP.

„Am primit informatia cea mai grea si cea mai tragica pe care am putea-o anunta poporului nostru. La ora 16.25 (22.55 ora Romaniei), astazi 5 martie, a murit comandantul nostru presedintele Hugo Chavez Frias, dupa ce a luptat cu boala timp de doi ani”, a declarat Maduro cu ochii in lacrimi.

De luni, incertitudinea plana in legatura cu starea presedintelui Venezuelei, spitalizat intr-o clinica militara din capitala. Chavez lupta cu cancerul din iunie 2011, iar starea sa de sanatate se agravase in ultimele ore.

Aflat la putere din 1999, Hugo Chavez fusese reales pentru un mandat de sase ani in octombrie 2012, inainte de a fi operat din nou pe 11 decembrie in Cuba.

Problemele de sanatate ale lui Hugo Chavez dupa ce a fost diagnosticat cu cancer

2011

– 10 iunie: ministrul de Externe din perioada respectiva, Nicolas Maduro, anunta ca Hugo Chavez a fost operat de urgenta la Havana de un abces pelvin.

– 30 iunie: Chavez declara la Havana ca sufera de cancer si ca a fost operat cu succes pentru a doua oara pentru a i se extirpa o tumoare.

– 20 octombrie: dupa mai multe sedinte de chimioterapie in Cuba, Chavez anunta ca s-a vindecat

2012

– 26 februarie: Chavez este operat din nou de o tumoare canceroasa. In saptamanile care urmeaza el este supus unui tratament prin radioterapie, la Havana, care il tine departe de scena politica.

– 4 martie: Chavez confirma ca i-a fost extirpata o „tumoare” si ca este vorba despre o recidiva a cancerului de care sufera. El anunta ca va fi supus unor sedinte de radioterapie, in Cuba.

– 24 martie: prima sedinta de radioterapie, la Havana.

– 9 iulie: Chavez afirma, din nou, ca s-a „vindecat total” de cancer.

– 7 octombrie: Chavez este reales pentru un mandat de sase ca presedinte.

– 27 noiembrie: Chavez solicita Parlamentului sa autorizeze o vizita in Cuba, pentru a incepe un „tratament special”, constand intr-o „serie de sedinte de oxigenare hiperbara”.

– 29 noiembrie: vicepresedintele venezuelean Nicolas Maduro ofera asigurari ca Chavez „se simte foarte bine”.

– 7 decembrie: Chavez revine la Caracas, dupa un sejur de noua zile in Cuba.

– 8 decembrie: Chavez anunta o noua recidiva a cancerului de care sufera si ca este necesar sa fie supus rapid unei noi interventii chirurgicale, in Cuba.

– 11 decembrie: Hugo Chavez este operat la Havana pentru a patra oara.

– 19 decembrie: Guvernul anunta ca presedintele sufera de o infectie respiratorie postoperatorie, dar ca se afla intr-o stare stationara.

– 30 decembrie: dupa o vizita in Cuba, vicepresedintele afirma ca Hugo Chavez sufera de „noi complicatii”, al caror tratament nu este „scutit de riscuri”.

2013

– 1 februarie: Nicolas Maduro declara ca ciclul postoperator „s-a incheiat” si ca presedintele este supus unor tratamente „complementare”.

– 15 februarie: dupa mai mult de doua luni de absenta si liniste, Guvernul difuzeaza fotografii cu presedintele Chavez, zambitor, pe patul sau de spital.

– 18 februarie: presedintele anunta pe contul sau de Twitter ca s-a intors la Caracas. Potrivit Guvernului si apropiatilor sai, el este internat in spitalul militar din capitala.

– 4 martie: Hugo Chavez se confrunta cu o noua infectie respiratorie grava, anunta Guvernul.

– 5 martie: Hugo Chavez moare, anunta vicepresedintele Nicolas Maduro.

 

nicolas_maduro3Cine este Nicolas Maduro?

Vicepresedintele Venezuelei, ministrul de Externe Nicolas Maduro, fost sofer de autobuz si sindicalist, desemnat drept succesorul sau de presedintele Hugo Chavez, care a decedat marti din cauza cancerului, este, la cei 50 de ani ai sai, un veteran al „chavismului”, considerat conciliant si moderat.

Hugo Chavez, in varsta de 58 de ani, le-a cerut concentatenilor sai, in decembrie, inainte de a pleca in Cuba pentru cea de-a patra operatie de cancer, sa il faca pe Maduro presedintele lor daca el va fi nevoit sa paraseasca puterea, asigurandu-i ca este „un revolutionar” si un „barbat plin de experienta in pofida tineretii sale”. relateaza AFP.

„Este unul dintre liderii tineri, cu cele mai bune capacitati” pentru a conduce tara „cu mana de fier, cu viziunea, cu inima sa de om din popor, cu talentul sau cu oamenii (…), cu recunoasterea internationala pe care a dobandit-o”, a adaugat presedintele.

Deja ministru de Externe din 2006, Nicolas Maduro a fost numit vicepresedinte de Chavez dupa victoria acestuia din urma la alegerile prezidentiale din 7 octombrie.

Anterior, acest fost sofer de autobuz inalt si cu o mustata sobra, amabil si despre a carui viata privata se stie putine, cu exceptia faptului ca este casatorit cu Cilia Flores, procuror general al Republicii, a fost pentru scurt timp presedinte al Adunarii Nationale (2005-2006), dupa ce a obtinut primul sau mandat de deputat in 1999, sub emblema Miscarii a V-a Republica, fondata de Hugo Chavez, care a preluat puterea in acelasi an.

Destinele celor doi barbati s-au incrucisat deja in cadrul Miscarii Revolutionare Bolivariene 200 (MBR-200), creata tot de Chavez, la conducerea careia el a desfasurat lovitura de stat ratata impotriva presedintelui Carlos Andres Perez in 2002.

„Uitati unde merge Nicolas, soferul de autobuz Nicolas. El a fost sofer de autobuz, si cum au mai ras de el!”, a exclamant Chavez, atunci cand l-a numit vicepresedinte.

Numele lui a fost citat cu din ce in ce mai multa insistenta la momentul prognosticurilor privind numele succesorului presedintelui bolnav. Iar la inceputul deplasarilor in scopuri medicale ale lui Hugo Chavez in Cuba, el a fost unul dintre vizitatorii cei mai frecventi.

Silueta inalta a acestui membru al aripii moderate a „chavismului” a devenit, de asemenea, din ce in ce mai familiara la intalnirile internationale dupa ce acesta l-a inlocuit de mai multe ori pe Hugo Chavez, slabit, la ultimele summituri.

Analistii politici subliniaza, de asemenea, tonul sau conciliant si marea sa capacitate de a negocia si de a exersa o influenta asupra diferitelor tendinte ale „chavismului”.

„El nu este dur verbal” si „pare o persoana (…) dispusa la dialog”, apreciaza politologul Ricadro Sucre. „In plus, este alegerea (liderilor cubanezi Fidel si Raul) Castro”, marii aliati ai presedintelui Chavez, adauga acest profesor al universitatii centrale din Venezuela.

Istoricul Margarita Lopez Maya subliniaza, la randul sau, „fidelitatea” „celui mai bun purtator de cuvant” international al Guvernului Chavez, a carui retorica antiimperialista a adoptat-o perfect, la fel ca si sustinerea unor regimuri controversate, precum Iran, Libia sau Siria.

Ultimele stiri