Programul Prima Casa nu a compensat reducerea puterii de cumparare, sumele imprumutate de la banci de romani pentru achizitia de locuinte fiind in continua scadere, conform unei analize a portalului imobiliare.ro.
Din anul de demarare a programului Prima Casa, valoarea medie a unei garantii a scazut constant, de la 41.574 de euro in 2009, la 40.133 de euro in 2010, la 39.115 euro in 2011 si la circa 37.500 de euro in cadrul celei de-a patra etape a programului.
Sectorul creditarii pentru locuinte a fost sustinut in proportie covarsitoare de programul Prima Casa. Astfel, potrivit datelor Fondului National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (FNGCIMM), pana la finele lunii octombrie a anului 2012, prin programul de stat fusesera acordate circa 74.000 de garantii, cu o valoare totala de 2,9 miliarde de euro. Potrivit datelor statistice ale Bancii Nationale a Romaniei, aceasta suma este foarte apropiata de volumul tuturor creditelor pentru locuinte contractate in aceeasi perioada. Astfel, daca la inceputul lunii iulie 2009 soldul creditelor pentru locuinte la nivel national se ridica la circa 5,328 miliarde de euro, la finele lui octombrie 2012 acest indicator ajunsese la aproximativ 8,249 miliarde de euro, respectiv cu 2,921 miliarde de euro mai mult decat inainte de demararea programului Prima Casa. Fata de momentul de varf al pietei imobiliare, martie 2008, preturile apartamentelor la nivel national au scazut cu circa 52% pana la sfarsitul lui 2012. La nivel national, pretul a scazut de la o valoare maxima de 2.058 de euro pe metru patrat util, pana la 986 de euro pe metru patrat util, la finele anului 2012. La nivelul Capitalei, declinul a fost ceva mai mic (respectiv 49,6%), de la un apogeu de 2.264 de euro pe metru patrat, pana la 1.142 de euro pe metru patrat in decembrie 2012. De remarcat este faptul ca, spre deosebire de primii trei ani de criza, cand preturile locuintelor au scazut intr-un ritm deosebit de alert, ultimii doi ani au fost caracterizati de o temperare a declinului.
In 2009, primul an de criza pentru constructii, economia romaneasca a inregistrat un recul de 7,1%. Locuintele si-au continuat si ele trendul puternic descendent, cu un minus de 20,6% la 12 luni. In 2010, scaderea PIB a fost mult mai temperata, de 1,3%, insa masurile de austeritate impuse s-au resimtit in buzunarele romanilor si, implicit, asupra preturilor din imobiliare, context in care apartamentele au continuat sa se ieftineasca simtitor, cu 15,6%, in medie.
Pe parcursul lui 2011, la nivel national, apartamentele s-au ieftinit cu aproximativ 4% fata de anul anterior, iar in 2012, pretul locuintelor la nivel intregii tari s-a depreciat cu doar 0,5% – de la 991 la 986 de euro pe metru patrat util.