12.2 C
București
marți, februarie 27, 2024
AcasăACTUALITATEScrisoare deschisa catre Donald Trump: Cea mai raspandita postare din ISTORIA Facebook!

Scrisoare deschisa catre Donald Trump: Cea mai raspandita postare din ISTORIA Facebook!

in:

Stiri pe acelasi subiect

O scrisoare deschisă adresată lui Donald Trump, candidat republican la preşedinţia SUA, a ajuns cea mai distribuită postare de pe reţeaua de socializare Facebook.

Administratorul celebrei pagini de Facebook „Humans of New York”, care prezintă de obicei poveştile unor oameni simpli din metropola americană, îl critică dur pe Trump în scrisoare, acuzându-l de rasism şi încurajarea violenţei şi a prejudecăţilor. Textul a fost distribuit de aproape 1,1 milioane de ori, peste 2,1 milioane de persoane au dat „like”, iar peste 65.000 de utilizatori Facebook au comentat postarea. Printre cei care au dat „like” se numără şi Hillary Clinton, candidat democrat la preşedinţia SUA.

„O scrisoare deschisă către Donald Trump:

Domnule Trump,

Am încercat din greu să nu mă implic în politică. Am refuzat să intervievez mai mulţi contracandidaţi ai dumneavoastră. Nu am vrut să risc să pierd bunăvoinţa oamenilor lăsând impresia că ţin partea cuiva în bătălia electorală. Mă gândeam: ‘Poate nu e momentul potrivit.’ Dar realizez acum că nu există un moment potrivit să te opui violenţei şi prejudecăţii. Momentul prezent este întotdeuna potrivit. Pentru că, alături de milioane de americani, am ajuns să-mi dau seama că opoziţia faţă de dumneavoastră nu mai este o decizie politică. Este o decizie morală.

V-am văzut dând retweet unor imagini rasiste. V-am văzut dând retweet unor minciuni rasiste. Am văzut că aţi avut nevoie de 48 de ore pentru a dezavua supremaţia albă. V-am văzut încurajând cu entuziasm violenţa şi primiţând să plătiţi cauţiunile celor care comit acte de violenţă în numele dumneavoastră. V-am văzut susţinând folosirea torturii şi uciderea familiilor teroriştilor. V-am văzut spunând poveşti despre executarea musulmanilor cu gloanţe înmuiate în sânge de porc. V-am văzut comparând refugiaţii cu şerpii şi susţinând că ‘Islamul ne urăşte’.

Sunt un jurnalist, domnule Trump. În ultimii doi ani, am realizat interviuri cu sute de musulmani, aleşi la întâmplare, pe străzile din Iran, Irak şi Pakistan. Am intervievat sute de refugiaţi sirieni şi irakieni, în şapte ţări. Şi pot să confirm – cel care urăşte sunteţi dumnevoastră.

Aceia dintre noi care am fost atenţi nu vă vom permite să vă creaţi o altă imagine. Nu sunteţi un ‘unificator’. Nu sunteţi ‘prezidenţiabil’. Nu sunteţi o ‘victimă’ a furiei pe care o promovaţi de luni de zile. Sunteţi un om care a încurajat prejudecăţile şi violenţa pentru a căpăta putere. Şi chiar dacă în următoarele luni discursul dumneavostră se va schimba, veţi rămâne întotdeauna ceea ce sunteţi.

Cu sinceritate,

Brandon Stanton”

Ultimele stiri