Un Comitet de Urgență al FRF (format din Răzvan Burleanu, președintele FRF, Gino Iorgulescu, șeful LPF, și Octavian Goga, vicepreședintele FRF), unde s-a ajuns a concluzia că soluția cea mai la îndemână și cea mai ieftină – principalul criteriu în alegerea noului selecționer este cel financiar – este Ionuț Badea, relatează Libertatea.
Inițial, Burleanu l-a vrut pe Viorel Moldovan, dar acesta a semnat deja cu AJ Auxerre. În aceste condiții, Burleanu s-a reorientat către alt „secund” al lui Anghel Iordănescu, Ionuț Badea.
Fost mijlocaș modest, Badea, acum în vârstă de 40 de ani, a antrenat mai multe formații – Internațional Pitești, FC Argeș, FC Vaslui, „U” Cluj, FC Brașov, Oțelul Galați -, dar n-a avut niciun rezultat notabil. Oficial, Comitetul de Urgență s-a reunit pentru a discuta situația echipei naționale Under 21, dar s-a vorbit despre soluția Ionuț Badea la naționala mare.

Ionuț Badea (primul din stânga) e favorit să-i ia locul lui Iordănescu
Conform jurnaliștilor de la ”Kicker” prezenți la Euro, acum două zile, FRF a primit refuzul tehnicianului Bruno Labbadia, căruia i-a pus pe masă un salariu de 360.000 de euro pe an. Labbadia și-a prelungit înțelegea cu Hamburger SV.
În calcul este luată și soluția Costel Gâlcă, fost la Espanyol. ”Se negociază cu mai mulți antrenori!”, a afirmat oficialul federal Marcel Pușcaș, în această seară.