Deputatul PSD Andreea Cosma, fiica fostului președinte al Consiliului Juedețean Prahova, a ținut de curând un discurs la tribuna Parlamentului. Aceasta a citit pe nerăsuflate un text pe tema alegerilor din Franța.
Potrivit site-ului Camerei Deputaților, Andreea Cosma a mai luat cuvântul o singură dată de când se află în Parlament. Acest lucru s-a produs în momentul în care a depus jurământul. În schimb, fiica baronului de Prahova a devenit cunoscută la începutul lunii februarie, când a agresat un deputat de la USR.
La fel ca tatăl ei, Andreea Cosma apare și ea într-un dosar de corupție. Ea a fost trimisă în judecată de DNA, alături de fostul președinte al CJ Prahova din perioada 2004-2008, Florin Anghel, pentru vânzarea subevaluată a cazărmii „Ciuperceasca”, care a intrat în activul Parcului Industrial Plopeni după un schimb de terenuri cu MApN.