8.3 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăEconomieActiunile Gabriel Resources s-au prabusit pe Bursa dupa blocarea legii privind Rosia...

Actiunile Gabriel Resources s-au prabusit pe Bursa dupa blocarea legii privind Rosia Montana

in:

Stiri pe acelasi subiect

Actiunile Gabriel Resources s-au prabusit pe Bursa, fiind in scadere cu 54%, la 68 centi canadieni (65 centi SUA), cel mai slab nivel la final de sedinta din 1999, dupa ce premierul a decis ca solutia pentru proiectul Rosia Montana este respingerea la Senat, apoi la Camera, potrivit mediafax.ro.

Gabriel Resources detine aproximativ 80% din actiunile Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), compania care dezvolta proiectul minier. Restul titlurilor sunt detinute de stat, prin Minvest Deva.

Titlurile Gabriel Resources s-au prabusit cu pana la 70% in cursul sedintei bursiere de luni, atingand un minim de 41 centi canadieni (39 centi SUA).

Volumul de actiuni Gabriel Resources tranzactionat luni a fost de peste 12,5 milioane, fata de cateva sute de mii intr-o sesiune obisnuita.

Principalul indice al bursei din Canada a inchis luni in urcare cu 0,3%.

La inchiderea sedintei de luni, Gabriel Resources avea o capitalizare de piata de 261,19 milioane dolari canadieni (252 milioane dolari SUA).

Actiunile au deschis sedinta de luni la 1,11 dolari canadieni, compania recomandand prudenta.

Cel mai ridicat pret atins vreodata de actiunile Gabriel Resources este de 8,6 dolari canadieni, inregistrat in decembrie 2010.

Victor Ponta a afirmat luni ca, avand in vedere pozitiile exprimate de grupurile politice, solutia in cazul acestui proiect este de a fi respins urgent la Senat, iar apoi si la Camera Deputatilor.

Proiectul de lege care reglementeaza exploatarea minereurilor din perimetrul Rosia Montana a fost aprobat de Guvern la sfarsitul lunii august si transmis Parlamentului spre adoptare.

Senatul a aprobat, luni seara, dezbaterea in procedura de urgenta a proiectului de lege privind proiectul minier.

Ultimele stiri