CFR SA va organiza o licitatie pentru inchirierea liniilor de cale ferata care fac parte din infrastructura feroviara neinteroperabila, aferente sucursalelor Bucuresti, Timisoara, Cluj, Brasov si Galati, potrivit mediafax.ro.
Contractele vor avea o durata de patru ani si vor fi atribuite firmelor care ofera cel mai mare pret.
Printre sectiile de cale ferata licitate se numara Ploiesti Vest – Targoviste Nord – Fieni – Pietrosita, Campina – Campinita – Telega, Ploiesti Nord – Maneciu, Oravita – Anina, Campia Turzii – Turda si Faurei – Tecuci.
Castigatorii licitatiei vor prelua si personalul CFR existent sau care isi desfasoara activitatea pe sectia sau grupul de sectii aferent necesar pentru asigurarea pachetului minim social.
In baza unei hotarari de Guvern din 2011, CFR a organizat mai multe licitatii la BRM, inchiriind astfel mai multe sectii neinteroperabile, ca parte a unui proces de eficientizare a activitatii asumat in relatia cu Fondul Monetar International si Uniunea Europeana.