10.3 C
București
marți, aprilie 23, 2024
AcasăSocialCOD PORTOCALIU de NINSORI si VISCOL: Autostrada Bucuresti - Pitesti a fost...

COD PORTOCALIU de NINSORI si VISCOL: Autostrada Bucuresti – Pitesti a fost inchisa! Zboruri si trenuri anulate! Vezi toate masurile

in:

Stiri pe acelasi subiect

Se anunta ninsori slabe in Bucuresti si in tara

Se anunta ninsori slabe in Bucuresti si in tara...

Dintr-o extrema in alta: COD ROSU de viscol in mai multe judete din Romania!

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cu...

Meteorologii anunta ninsoare si viscol in toata tara

Zonele montane din judeţele Suceava şi Neamţ sunt vizate...

Autostrada A1 Bucuresti – Pitesti a fost inchisa, informeaza Centrul Infotrafic din cadrul Politiei Romane, iar mai multe zboruri si trenuri au fost amanate din pricina viscolului.

Soferilor li se recomanda ca, in cazul in care calatoriile cu automobilul nu sunt absolut necesare, sa nu porneasca la drum. Daca insa deplasarile nu pot fi amanate, o conditie obligatorie pentru a le efectua este echiparea corespunzatoare a autovehiculelor pentru circulatia in conditii de iarna (anvelope specifice sezonului, lanturi antiderapante, lopata, saculet cu nisip, rezerva de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire functional etc.).

De asemenea, conducatorii auto sunt sfatuiti ca inaintea inceperii deplasarii sa se intereseze cu privire la starea traseului pe care urmeaza sa il parcurga si situatia meteorologica prognozata.

Trei trenuri de calatori au fost anulate

Trei trenuri de calatori care circulau intre Bucuresti Obor si Constanta, respectiv intre Bucuresti Obor si Fetesti, au fost anulate, din cauza viscolului, fiind introduse totodata limitari de viteza de 50 km/h pe unele sectoare de cale ferata, potrivit unui comunicat al CFR Calatori.

Trenurile R 8012 si 8014 care circula in relatia FetestiBucuresti Obor au fost anulate pe sectia CiulnitaBucuresti Obor, iar trenul 8011 care circula in relatia Bucuresti OborConstanta a fost anulat pe intreaga relatie.

Totodata, din cauza ninsorii viscolite, au fost introduse limitari de viteza de 50km/h pe relatiile Chitila- Peris si CrivinaBrazi, iar pe sectia de circulatie Bucuresti BaneasaLehliuFetesti trenurile sunt tractate cu locomotiva Diesel.

Calatorii care aveau bilete pentru trenurile Regio anulate vor fi preluati de trenurile Interregio aflate in graficul de circulatie, mai informeaza CFR Calatori.

Solicitarile de restituire a contravalorii biletelor pentru perioada 24 – 27 ianuarie se vor derula astfel: se va restitui intreaga contravaloare a biletelor la solicitarea pasagerilor (pentru parcursul neefecutat) la trenurile care inregistreaza intarzieri, iar in situatia in care apar modificari in circulatia trenurilor la care pasagerii au bilete valabile, se pot efectua calatorii la alte trenuri sau pe alte rute fara plata diferentelor tarifare.

De asemenea in situatia anularii unui tren, pasagerii vor fi redirectionati catre alte trenuri care au aceleasi destinatii.

In trenuri se pot cumpara bilete la tariful de la casele de bilete, in situatia in care pasagerii nu au timp sa-si cumpere din cauza modificarilor de circulatie.

Intrucat exista ïn continuare posibilitatea aparitiei de modificari/perturbari in circulatia trenurilor, pasagerii sunt rugati ca, inainte de calatorie, sa se informeze despre conditiile meteo si sa apeleze telefonic gara CFR din localitatea de plecare pentru informatii actualizate despre mersul trenului cu care intentioneaza sa calatoreasca.

Numerele de telefon de la statiile CFR – http://www.cfrcalatori.ro/147 -, la care pasagerii pot cere informatii, sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro, la sectiunea Info Utile/Informatii Telefonice.

Mai multe zboruri de pe Otopeni, anulate sau amanate. Intarzieri si de peste 45 de minute la decolare

Mai multe zboruri de pe Aeroportul „Henri Coanda” Bucuresti (AIHCB) din Otopeni au fost anulate sau amanate, intarzierile fiind si de peste 45 de minute, potrivit site-ului aeroportului.

Doua zboruri catre Munich si Frankfurt, programate la 6.45, respectiv 6.50, au fost anulate, in timp ce zboruri spre Istanbul si Londra au intarzieri de peste 45 de minute.

Alte zboruri au intarzieri la decolare de 30 – 45 de minute, determinate de necesitatea degivrarii aeronavelor.

La sosiri au fost inregistrate putine intarzieri, de maxim jumatate de ora.

Atat pe Aeroportul Otopeni, cat si pe Baneasa, sunt asigurate conditiile pentru desfasurarea in deplina siguranta a operatiunilor aeriene, informeaza Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti.

Informatii in timp real despre situatia zborurilor pe Aeroportul International „Henri Coanda” Bucuresti pot fi gasite pe pagina de web www.bucharestairports.ro/otp.

Toate porturile din Constanta au fost inchise din cauza vantului puternic

Manevrele navelor au fost suspendate, in cursul noptii de vineri spre sambata, in toate porturile constantene, din cauza vantului puternic, ce sufla la rafala cu viteze de 70 – 80 km/h.

Potrivit autoritatilor portuare, operatiunile au fost sistate in porturi, rand pe rand, incepand cu Mangalia si Constanta Sud – fluvial, deoarece vantul sufla cu viteze de 60 – 70 km/h la tarm, iar in larg poate atinge si depasi 80 km/h.

Activitatea a fost apoi oprita in portul Constanta Nord, iar ultimul port inchis a fost Midia, in jurul orei 04.10.

Tot din cauza vantului puternic a fost restrictionata si deplasarea convoaielor de barje pe Canalul Dunare-Marea Neagra, prin ecluza de la Agigea catre portul Constanta Sud – fluvial.

In aceasta situatie, pentru siguranta, navele aflate in rada exterioara trebuie sa stea cu motoarele pornite, evitand astfel intrarea in deriva. Totodata, vasele aflate la cheu trebuie sa-si intareasca legaturile cu tarmul, sa asigure om de veghe si trebuie sa stea in permanenta cu semnalele luminoase si sonore in functiune.

Buzau: Circulatia pe DN 22 intre Ramnicu Sarat si Baile, inchisa din cauza viscolului

Circulatia pe drumul national 22, intre localitatile Ramnicu Sarat si localitatea Baile a fost inchisa, sambata dimineata, de catre politisti, din cauza viscolului puternic care troieneste zapada, masura fiind luata dupa verificarea tronsonului astfel incat sa nu fie autovehicule blocate.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Buzau, Vasile Prahoveanu, traficul pe DN 22 intre Ramnicu Sarat si Baile, intre km 0+00 si km 30+00, a fost blocat, sambata dimineata, incepand cu ora 6. 00.

In zona se inregistreaza viscol puternic, iar vizibilitatea este extrem de redusa. Din cauza aceluiasi fenomen, incepand cu ora 6.30, a fost inchis DJ 214 intre localitatile Caragele si Rusetu.

Potrivit sursei citate, in acest moment, in judetul Buzau nu ar exista situatii critice, cu masini blocate sau oameni inzapeziti.

Pravoveanu a spus ca in municipiul Buzau se inregisteaza -7 grade Celsius si ca toate persoanele fara adapost au fost adunate de pe strazi si duse la un centru de adapost al Primariei Buzau, pentru a se evita orice incident.

Din informatiile primite de la Statiile Meteorologice din judetul Buzau, la ora transmiterii acestei stiri se semnaleaza viscol cu rafale de vant cuprinse intre 9 – 13 m/s, temperatura in municipiul Buzau de minus 7 grade Celsius, iar la Ramnicu Sarat se inregistreaza minus 7,3 grade Celsius.

In judetul Braila, la ora 7.00, se circula pe toate drumurile nationale si judetene, insa in conditii anevoioase, in special din cauza viscolului.

Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Braila, Stefan Stoian, pe DN 22, sosea inchisa pe teritoriului judetului Buzau, se circula la Braila pana la limita cu judetul Buzau.

„Inspectoratul de Politie Judetean Braila a instalat filtre de informare a participantilor la trafic la iesire din municipiul Braila si in localitatea Gradistea, pentru a-i opri pe soferi sa plece la drum in astfel de conditii meteo”, a declarat Stefan Stoian.

La ora transmiterii acestei stiri, atat in Buzau, cat si in Braila, toate localitatile sunt alimentate cu energie electrica, desi viscolul este extrem de puternic, reprezentantii Electrica apreciind totusi ca probleme ar putea aparea in cursul zilei daca ninsoarea va continua, iar vantul va sufla cu aceeasi intensitate.

Bucurestiul si zece judete din sudul tarii vor fi, de vineri, ora 18.00, pana duminica, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori si viscol, alte 16 judete fiind avertizate cu cod galben.

Potrivit avertizarii cod portocaliu transmise de Administratia Nationala de Meteorologie, incepand de vineri seara, ninsorile vor fi abundente in cea mai mare parte a Olteniei (judetele Mehedinti, Gorj, Dolj si Valcea), unde stratul de zapada va depasi local 30 – 40 de centimetri, iar vantul va sufla cu peste 70 de kilometri pe ora, viscolind si troienind zapada.

In cursul zilei de sambata si in noaptea de sambata spre duminica, viscolul se va intensifica in Muntenia, iar in judetele Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila si Ilfov, inclusiv municipiul Bucuresti, temporar vor fi rafale ale vantului de peste 75 – 80 de kilometri pe ora, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolita.

Judetele Constanta, Tulcea, Galati, Vaslui, Bacau, Vrancea, Prahova, Dambovita, Teleorman, Olt, Arges, Covasna, Brasov, Sibiu, Hunedoara si Caras-Severin vor fi de vineri, ora 18.00, pana duminica, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.

Potrivit ANM, avertizarea cod portocaliu de ninsori si viscol, valabila pana duminica la ora 18.00, ar putea fi prelungita pana luni, cu posibilitatea de a fi emis si codul rosu in anumite zone, conducerea institutiei precizand ca situatia nu este „inspaimantatoare”, dar este de durata.

Sursa: mediafax.ro

Ultimele stiri