13.2 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăEconomieCum sa iei 200.000 de euro de la stat ca sa-ti deschizi...

Cum sa iei 200.000 de euro de la stat ca sa-ti deschizi o afacere! E mai simplu decat crezi!

in:

Stiri pe acelasi subiect

Romanii care vor o mica afacere trebuie sa urmeze 3 pasi de baza pentru a putea lua fondurile nerambursabile de la 25.000 de euro pana la 200.000 de euro, destinate investitiilor in microintreprinderile din mediul urban. StartupCafe.ro si Asociatia Consultantilor din Romania pentru Accesarea Fondurilor Europene (ACRAFE) au prezentat un ghid practic realizat de consultantul Peter Nagy-Imecs, de la societatea Goodwill Consulting, membra ACRAFE. Articolul – ghid practic are rolul de a-i ajuta pe antreprenorii romani in obtinerea ajutorului nerambursabil. Bineinteles, prezentul ghid practic nu trebuie confundat cu Ghidul solicitantului, emis de Ministerul Dezvoltarii Regionale, documentul oficial care guverneaza acesti bani europeni si care trebuie urmat cu mare atentie.

In data de 26 mai 2016, s-a facut un anunt mai mult decat important pentru firmele care au maximum 9 angajati (microintreprinderi): s-a lansat apelul de depunere a cererilor de finantare pentru Programul Operational Regional (POR), linia de finantare 2.1A, prin care aceste intreprinderi pot beneficia de un ajutor nerambursabil de la 25.000 Euro pana la 200.000 Euro (max. 90% finantare, min. 10% contributie proprie; curs Euro: 4,4723 RON / Euro) pentru investitii realizate in mediul urban.

Importanta acestui apel consta in primul rand in unicitatea lui: toate fondurile dedicate microintreprinderilor in exercitiul financiar 2014-2020 se pun in competitie acum, in aceasta sesiune. Trebuie profitat acum, deoarece urmatorul apel s-ar putea sa aiba loc numai in anul 2022! Proiectele trebuie depuse in perioada 27 iulie – 27 septembrie 2016 (pentru a fi siguri ca bugetul nu este epuizat inainte de inchiderea oficiala a depunerii cererilor de finantare din data de 27 ianuarie 2017, ora 12.00).

Pe langa cele mai importante informatii si noutati legate de Programul Operational Regional 2.1A acest ghid practic va va ajuta si sa aflati care sunt pasii ce trebuie parcursi catre un proiect de succes.

Pentru cunoscatori: toate noutatile care au fost aduse de ghidul final publicat in data de 26 Mai sunt subliniate in prezentul articol – ghid practic.

Numaratoare inversa – Timpul ramas pana la deschiderea liniei de finatare POR 2.1A in zile, ore, minute si secunde, ORA Romaniei:

Pasul 1: Eligibilitatea

a. Eligibilitatea solicitantului

Pe baza ghidului final POR 2.1A sunt eligibile societatile comerciale si cooperative (de ex. SRL / SRL-Debutant, SA, SCM sau alte societati cooperative) care respecta urmatoarele cerinte:

  • Vechime: infiintate cel tarziu la 5 ianuarie 2015
  • Marimea / incadrarea intreprinderii: sunt microintreprinderi, adica au avut mai putin de 10 angajati si au realizat max. 2 milioane de Euro cifra de afaceri sau active totale in ultimii doi ani fiscali (2014, 2015)

– Incadrarea in categoria de microintreprindere este obligatorie de a fi mentinuta in momentul depunerii cererii de finantare pana la semnarea contractului de finantare, dar pot fi depasite de beneficiar pe durata perioadei de implementare a proiectului sau in perioada de durabilitate (3 ani de la finalizarea investitiei)

  • Obligatoriu sa fi inregistrat profit din exploatare in 2015 (de verificat in situatiile financiare anuale din 2015)
  • Activitati suspendate: Nu sunt eligibile firmele care au avut activitatea suspendata temporar oricand in perioada 2015-2016.
  • Angajati: are inregistrat un numar mediu de salariati de cel putin 1 in anul 2015 SAU are cel putin 1 salariat cu norma intreaga, pe perioada nedeterminata, la data depunerii cererii de finantare (daca nu aveti momentan angajati puteti angaja pana la data depunerii)

– Angajament de mentinere al angajatilor: beneficiarii au obligatia de a mentine numarul mediu de angajati din anul 2015 pe perioada de implementare si perioada de durabilitate (3 ani de la sfarsitul investitiei)

  • Cifra de afaceri: s-a eliminat obligativitatea / criteriul de selectie legat de cresterea cifrei de afaceri

Persoanele fizice autorizate, intreprinderile individuale, intreprinderile familiale si ONG-urile cu activitati economice nu sunt eligibile.
Daca printre asociatii intreprinderii Dvs. exista persoane fizice sau persoane juridice prin care se produc relatii de parteneriat sau legaturi cu alte societati comerciale recomandam o analiza detaliata si profunda a acestor situatii pe baza noului ghid de incadrare a IMM-urilor la nivel european (vezi documente utile de mai jos).

Citeste continuarea pe StartupCafe.ro

Ultimele stiri